Toamna pomenilor electorale
După iarna integrării europene, primăvara referendumului şi vara legii pensiilor, urmează, din punct de vedere politic, toamna alegerilor europarlamentare. Învinse la plebiscitul din mai, PSD şi PNL se străduiesc din răsputeri să recupereze terenul ocupat de preşedintele Băsescu.
Cele mai la îndemână mijloace sunt măsurile cu caracter social, în special cele care vizează categoriile de cetăţeni aflaţi în dificultate materială. Legii pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2008 i se văd deja efectele asupra popularităţii protagoniştilor scenei politice. Oricât ar încerca echipa de zgomote a Cotrocenilor să ascundă scăderea încrederii în şeful statului, în favoarea partidelor ce-i sunt ostile, sunt tot mai multe indicii care atestă o creştere a preferinţei cetăţeanului pentru acţiuni concrete, menite să-i îmbunătăţească traiul, în locul retoricii fără fapte a preşedintelui. Deşi se încearcă o contracarare a sondajelor mai puţin favorabile din ultima vreme cu sondaje realizate de institute controlate de Cotroceni, e tot mai greu de negat înscrierea lui Traian Băsescu şi a PD pe o pantă descendentă. Până şi IMAS - despre care se spune că ar fi intrat în proprietatea lui Sorin Ovidiu Vântu, mogulul de presă care şi-a pus regatul media la picioarele lui Băsescu - recunoaşte, prin ultimul sondaj dat publicităţii, o scădere a încrederii cetăţenilor chestionaţi în şeful statului, a cărui cotă a coborât cu cinci procente din iunie până în iulie. Nici PD nu stă mai bine, democraţii înregistrând într-o singură lună o scădere de 7%. Deşi mult mai blânde decât rezultatele obţinute de la Institutul Gallup, conform cărora Traian Băsescu ar fi pierdut 20% din mai până în iulie, datele IMAS confirmă scăderea popularităţii acestuia şi a partidului său.
Lipsit de atu-urile conferite de postura de victimă, lăsat să-şi recite placa, tot mai răsuflată, a… marilor principii călăuzitoare, lipsite de vreo urmare practică, Băsescu devine un personaj previzibil ca discurs şi ineficient ca acţiune. Pe acest teren, al faptelor, unde preşedintele este descoperit, PSD şi PNL au marcat cu legea pensiilor ale cărei roade electorale se vor arăta mai ales după intrarea ei în vigoare. În contextul ravagiilor făcute de caniculă, social-democraţii pregătesc alte câteva proiecte de legi, menite să vină în sprijinul cetăţenilor. Este vorba despre despăgubirile pentru agricultorii fără sprijin şi care practică agricultura de subzistenţă, adică majoritatea celor aflaţi în mediul rural, unde este concentrată mai mult de jumătate din populaţia ţării. Un alt proiect vizează reducerea TVA la alimentele de bază, prin compensare cu majorarea accizelor la produsele de lux, aşadar „nu producând o gaură la buget, ci având în vedere sursele de finanţare”, după cum susţine vicepreşedintele pesedist, Ilie Sârbu. Şi liberalii, prin ministrul Remeş, au declarat că au în vedere diminuarea TVA la pâine, pentru a încetini ritmul de creştere a preţului acesteia din cauza exploziei preţului grâului produsă pe fondul compromiterii de către secetă a recoltei din acest an. Şi conservatorii, primii care au lansat ideea reducerii TVA la alimentele de bază, au solicitat Guvernului să discute de urgenţă oportunitatea unei astfel de măsuri.
Orice se poate spune despre acţiunile cu caracter social menite să-i susţină pe agricultori, pensionari şi, în general, pe toţi cei ce întâmpină dificultăţi în a avea un trai decent, orice se poate spune, numai că nu sunt binevenite, nu. Că grija subită pentru cetăţeni are o directă determinare extrem de pragmatică şi electorală iarăşi ar fi absurd de negat. Decisiv, însă, este faptul că oamenii au de câştigat de pe urma competiţiei între vorbe şi fapte. Iar acest lucru va cântări în balanţa voturilor. La urma urmei, nimeni şi nimic nu a oprit PD să întreprindă, câtă vreme a fost la guvernare, ceva pentru cei mulţi.
Cu atât mai puternică este, aşadar, lovitura de imagine dată, în special, de PSD, cu cât, din opoziţie, impune scenei politice proiecte sociale ce nu pot fi respinse, întrucât niciun partid nu se va încumeta să-şi ridice în cap, înainte de alegeri, segmente întregi de populaţie. Iar dacă se vor găsi unii care să vorbească despre consecinţele pe termen lung ale acestei suite de pomeni, cine va mai sta să-i asculte în vâltoarea electorală?
Comentarii
Nu există nici un comentariu.