Începând din Joia Mare, după Sfănta Liturghie, în jurul bisericilor a început să răsune toaca, al cărei sunet va înlocui glasul clopotelor până în Noaptea Învierii. Toaca este confecţionată dintr-o scândură lungă de lemn sau din metal şi se bate într-un anume ritm cu unul sau două ciocănele. Acest "cântec" este o chemare şi un imbold pentru creştini, iar în sfânta noapte a Învierii, toaca se bate împreuna cu clopotele. Ritmul ei imită tunetul, alungă duhurile rele, purificând spaţiul. Loviturile de ciocan amintesc de bătutul cuielor în mâinile şi picioarele lui Iisus Hristos la răstiginirea sa pe Muntele Golgota. Tradiţia datează încă din perioada Imperiului Roman, când acest procedeu era folosit pentru a-i ţine treji pe soldaţii care păzeau mormântul Mântuitorului. Acest obicei este practicat, în zilele noastre, pentru a stimula interesul pentru conservarea tradiţiilor, motiv pentru care Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor organizează în aceste zile, în colaborare cu primăriile şi instituţiile de cultură din Beiuş, Rieni şi Remetea, concursuri de bătut toaca.