Parlamentul European al Tinerilor Români îşi continuă în forţă campania de informare în rândul tinerilor din clasele IX-XII cu privire la desfăşurarea Sesiunii Regionale de Selecţie Ardeal 2008. Sesiunea va avea loc în Vadu Crişului în perioada 16 - 18 mai, la care vor participa 70 de tineri ardeleni, dar şi invitaţi din străinătate. Scopul evenimentului este de a selecta reprezentanţii Ardealului la Sesiunea Naţională de Selecţie a Parlamentului European al Tinerilor Români din toamna 2008.

Prima etapă a campaniei s-a desfăşurat la Colegiului Naţional "Mihai Eminescu", unde deja s-a format delegaţia reprezentativă pentru acest eveniment european deosebit. Fondat în 1987, Parlamentul European al Tinerilor (EYP) este o organizaţie deschisă tinerilor din întreaga Europă pe care îi încurajează în exprimarea opiniilor proprii legate de constituirea Europei unite. Tinerii îşi pot exprima părerile, fără nicio conotaţie politică şi fără să se apeleze la interpretarea de rol. Tinerii sunt incurajaţi să se implice în problemele politice curente şi în procesul democratic, să practice o gândire independentă şi europeană. Organizaţia funcţionează sub patronajul onorific al preşedintelui Parlamentului European, dl Hans-Gert Pottering, şi al secretarului general al Comisiei Europene, dl Terry Davis, şi promovează dimensiunea europeană după principiul "Unitate în diversitate". Detalii suplimentare atât despre organizaţie, cât şi despre modalităţile de a participa la aceste evenimente puteţi afla pe www.eyp-romania.cabanova.com şi www.eypej.org.