Recent la Liceul Teoretic "Nicolae Jiga", din Tinca, a avut loc o activitate cu scop educativ, desfăşurată în cadrul „Şcolii părinţilor", în colaborare cu Fundaţia „Ruhama" din Oradea.

 

Aproximativ 40 de participanţi, elevi ai ciclului primar, părinţi şi cadre didactice, am urmărit cu interes dialogul părinţi-profesori, care a scos în evidenţă aspecte ale muncii educative din şcoală, familie şi societate, caracterizarea corectă a propriului copil, capacitatea intelectuală a copilului de a răspunde cerinţelor şcolii, calităţile şi capacitatea intelectuală a părinţilor. Activităţile educative s-au dovedit a fi exemple grăitoare ale procesului de schimbare în bine a copiilor, dar şi un exemplu de colaborare şi acceptare a unor gânduri, sentimente ori iniţiative care trec dincolo de etnie, vârstă şi cultură.

 

Proiectul de voluntariat, coordonat de cadrele didactice Violeta Drăgan, Adriana Oniţa-Avram, Alina Ştiube şi Florica Martin, a reprezentat o pagină de viaţă nouă, o fărâmă de lumină şi iubire care se întruchipează atât de frumos în sloganul „Totul pentru copiii noştri".