Procurorul general al României, Daniel Morar, merită sprijinul cancelariilor occidentale, într-o perioadă în care se confruntă cu solicitări tot mai puternice privind demiterea sa. Într-o analiză consacrată luptei împotriva corupţiei din România, publicaţia The Economist vorbeşte despre argumentele adversarilor lui Morar şi încearcă să explice de ce acestea sunt false.

Publicaţia susţine că subiectul corupţiei revine din nou în actualitate într-un moment în care Guvernul urmează să decidă daca îl menţine sau nu pe Daniel Morar în funcţie. Suporterii săi îl văd ca pe un luptător neînfricat al luptei împotriva marii corupţii, în schimb adversarii îl consideră un "incompetent" care urmăreşte doar răzbunarea politică. The Economist face o trecere în revistă a criticilor aduse lui Morar, explicând de ce acestea sunt şubrede.
Situaţia din Occident nu este mai bună decât în România, iar criticile aduse de oficialii din aceste ţări sunt ipocrite. "Europa lui Gerhard Schroeder şi Silvio Berlusconi are puţină autoritate să condamne pe cineva", scrie The Economist, care adaugă, însă, că, spre deosebire de Italia şi Germania, "România nu-şi poate permite o guvernare proastă". "România are o şansă unică să recupereze deceniile pierdute din cauza comunismului şi aceasta depinde de miliardele de euro plătite de cetăţenii părţii mai bogate din Europa. Corupţia pune acest lucru în pericol", susţine publicaţia.
Morar nu a adus nicio schimbare, iar corupţia este la fel de gravă cum a fost mereu. "Există un sâmbure de adevăr în acest lucru", afirmă The Economist, care precizează că "şpaga în şcoli, spitale şi alte instituţii este endemică". Publicaţia precizează însă că lupta împotriva acestui fenomen nu este, până la urmă, treaba procurorilor aflaţi sub subordinea lui Morar, care trebuie să lupte cu marea corupţie. "Lipsa de rezultate a lui Daniel Morar este notabilă, însă cu greu i se poate imputa: tribunalele oferă condamnări ridicol de blânde, iar Parlamentul menţine imunitatea ţintelor sale principale", se precizează în articol.
Povestea reală este cea a unei lupte între taberele politice, dintre care una foloseşte "chestiunea anticorupţie" pentru a o ataca pe cealaltă. The Economist dă aici ca exemplu grupul politic constituit de susţinătorii lui Traian Băsescu care a folosit problema corupţiei pentru a-şi ataca adversarii. În plus, şeful statului este criticat pentru relaţia sa cu consilierii apropiaţi şi petele negre din propriul său trecut din perioada comunistă. "Aceasta nu înseamnă însă că lupta anticorupţie este o prefăcătorie", scrie The Economist.
Lupta împotriva corupţiei este exagerată, căci majoritatea românilor nu plăteşte şpăgi, iar ceea ce contează este partea economiei neatinsă de flagel. The Economist afirmă însă că investitori străini se plâng din cauza corupţiei, dar oferă şi exemplul sistemului de educaţie, măcinat de flagelul corupţiei. "Este dificil, dacă nu chiar imposibil, pentru administraţia publică să realizeze o infrastructură modernă într-un sistem măcinat de corupţie", susţine articolul din The Economist.
Problema nu are legătură cu morala, corupţia fiind doar un simptom al unei proaste guvernări. "Este adevărat", precizează publicaţia, adăugând că "ar fi o nebunie să începi o campanie anticorupţie, închizând toţi medicii şi profesorii care iau şpagă. Aceasta nu este însă un motiv pentru a lăsa lucrurile aşa cum sunt." The Economist susţine că printre condiţiile necesare pentru a pune capăt corupţiei se numără salariile mai bune în sectorul public, transparenţa, dar şi pedepsirea cazurilor flagrante de corupţie, fără de care lupta împotriva fenomenului nu are niciun fel de credibilitate.