Tezele cu subiect unic, importante doar pentru elevii din clasa a VIII-a
Peste 12000 de elevi de clasele a VII-a şi a VIII-a au susţinut în intervalul 6 - 29 mai tezele cu subiect unic, urmând ca în perioada 23 mai - 6 iunie să se desfăşoare cea de-a doua sesiune pentru cei care nu au promovat-o pe prima.
Peste 6000 de elevi înscrişi în clasa a VII-a şi 6095 din clasa a VIII-a au susţinut tezele în această perioadă. Pentru mulţi dintre elevii de clasa a VII-a tezele la limba română din acest semestru nu au avut o importanţă prea mare, procentul de promovabilitate pe semestrul II fiind de 72,15%, în comparaţie cu 80,28%, cât s-a înregistrat pe semestrul I. Nici elevii de-a VIII-a nu au fost interesaţi în aceste semestru de tezele de la română, promovabilitatea fiind de doar 70,33%, cu aproximativ 9 procente mai puţin decât în semestrul I. În ceea ce priveşte matematica, pe semestrul II atât elevii de-a VII-a, cât şi cei de-a VIII-a au înregistrat o creştere a promovabilităţii în comparaţie cu semestrul I, de aproximativ 2, respectiv 4 procente. Pentru elevii de-a VIII-a aceste teze reprezintă un pas important, deoarece pe baza notelor obţinute şi a mediei din cei patru ani de studiu se face admiterea la liceu, astfel atât la geografie, cât şi la istorie înregistrându-se o creştere considerabilă a rezultatelor obţinute. Cu toate acestea, la finele primei sesiuni s-au înregistrat 509 contestaţii, 210 din clasa a VII-a şi 299 de la elevii de-a VIII-a, cele mai multe fiind pentru limba română. Pentru clasa a VII-a au fost depuse 132 de contestaţii, iar pentru a VIII-a, 217. Depunerea acestor contestaţii nu a însemnat, însă, şi mărirea notei, astfel doi elevi de-a VII-a şi 11 de-a VIII-a s-au trezit cu nota scăzută la română în urma contestaţiilor. În urma rezolvării contestaţiilor pentru 21 de elevi din cls, a VII-a şi 65 din a VIII-a notele au crescut cu 0,5 până la 2 puncte. La fel s-a întâmplat şi la matematică, unde la 16 elevi de-a VII-a şi 20 de-a VIII-a li s-a mărit nota.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.