Termenul pentru predarea adăposturilor a expirat, urmează sancţiunile
Deşi au trecut mai bine de şase luni de la constatarea neregulilor privind starea adăposturilor din staţiile de tramvai şi autobuz, iată că la termenul de predare a celor 80 de alveole, şi anume sfârşitul lunii iulie, situaţia nu s-a îmbunătăţit cu nimic. Din cele 50 de adăposturi existente, multe sunt deteriorate sau dotate necorespunzător, iar din restul de 30 de ansamble ce urmau să fie predate în data de 30 iulie doar jumătate au fost amenajate, şi acestea necorespunzător. În prezent, regia autonomă de transport local analizează modalităţile în care poate fi soluţionată problema.
În cadrul discuţiilor purtate la OTL s-a luat în considerare şi rezilierea contractului cu firma Communications Media din cauza nerespectării clauzelor. "Am studiat actul dintre regia pe care o reprezint şi firma constructoare şi urmează să decidem cum vom proceda. Contractul ne permite să îl sancţionăm pe constructor în cazul în care nu şi-a respectat obligaţiile ce-i revin, astfel pentru fiecare adăpost amenajat necorespunzător vom putea solicita despăgubiri. În prezent analizăm şi posibilitatea cererii de reziliere a contractului", a precizat Krisztian Bogdan, purtătorul de cuvânt al OTL. Bogdan a informat că pentru fiecare structură destinată staţiilor de călători care nu a fost finalizată se pot aplica sancţiuni, calculate în funcţie de perioada cu care s-a depăşit termenul de finalizare. "Începând din luna august, orădenii trebuiau să aibă la dispoziţie în staţiile din oraş 80 de structuri cu adăpost, dotate cu bănci şi pubele, însă, faţă de cele 50 amenajate iniţial, au mai fost predate doar 14, dintre acestea doar trei sau patru fiind conforme normelor de siguranţă şi calitate", a mai adăugat Bogdan. Deşi OTL susţine că nu va mai accepta o amânare a termenului şi va sancţiona firma respectivă, aceasta ar mai putea găsi o modalitate de a amâna remedierea situaţiei, creând astfel mai multe nemulţumiri şi probleme atât orădenilor, cât şi Regiei de transport public orădean. "Communications Media este obligată, conform contractului, să predea toate adăposturile în cea mai bună stare în maxim 30 de zile la expirarea termenului, fiind sancţionată pentru fiecare alveolă în parte, în funcţie de cât timp s-a tărăgănat amenajarea ei", a mai informat reprezentantul OTL.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.