Conducerea Primăriei Oradea va solicita aleşilor locali reuniţi în şedinţa de marţi a CLO scoaterea la vânzare a mai multor suprafaţe de teren situate pe Calea Clujului. Suprafaţa totală identificată spre vânzare se ridică la 22.685 mp. O primă suprafaţă este cea ocupată de Stadionul Motorul, aflat în administrarea OTL. Prin proiectul de hotărâre elaborat de executivul orădean se solicită retragerea dreptului de administrare al OTL pentru stadion, apoi se propune trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului, urmând ca cei 8.480 mp să fie scoşi la vânzare prin licitaţie publică. De asemenea, alţi 6.994 mp, din vecinătatea aceluiaşi Stadion Motorul, vor fi, la rândul lor, scoşi la licitaţie. Un al treilea proiect de hotărâre vizează vânzarea a altor 1.221 mp, tot pe Calea Clujului, iar prin cea de-a patra hotărâre se propune vânzarea a 6.000 mp. Banii încasaţi din vânzare vor fi folosiţi pentru a acoperirea numeroaselor găuri negre de la bugetul local.