Terasa ilegală ameninţată cu buldozerul
Azi expiră ultimatumul dat de Administraţia Imobiliară Oradea privind dezafectarea terasei Irish Pub de pe Corso.
La mijlocul lunii iulie, forţele de ordine, angajaţi ai AIO, OTL, Primăriei Oradea şi Poliţiei Locale au încercuit terasa într-o încercare de evacuare a terasei care nu are autorizaţie. Însă, după o serie de negocieri, patronii terasei şi-au asumat singuri obligaţia de dezafectare până pe data de 1 august. Ieri, terasa atât de mult contestată din faţa Liceului Ady Endre se mai afla încă în picioare. Azi este ultimul termen când patronii, aşa cum s-au obligat, mai pot să şi-o dezmembreze singuri, începând de mâine angajaţii OTL vor putea intra cu buldozerul să o dărâme şi să evacueze zona. "Ziua de 1 august e ultima zi. Angajaţii AIO au ţinut legătura cu proprietarii terasei, chiar săptămâna trecută şi-au întărit angajamentul că o vor dărâma. Dacă nu o să o facă, în 2 august intervenim noi", ne-a precizat directorul Administraţiei Imobiliare Oradea, Cristian Beltechi. În iarna anului 2008, terasa de atunci, în suprafaţă de 180 mp, fără a respecta normele de autorizare în domeniu, s-a prăbuşit sub greutatea stratului de zăpadă depus pe acoperiş. În primăvara anului viitor, patronii au demarat lucrările de refacere a terasei, tot fără autorizaţie. Mai mult, terasa s-a extins cu 90 mp. Odată eliberată suprafaţa, aici ar urma să fie amplasat Grupul statuar Holnaposok, care înfăţişează patru poeţi maghiari.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.