Până la deschiderea noii stagiuni, la Teatrul de Stat Oradea se găseşte săptămânal câte o lucrare de executat. După ce zilele trecute se montau pe faţadele laterale cele zece console cu lămpi, ieri, în centrul atenţiei s-a aflat basorelieful din timpanul frontonului clădirii monument istoric, care va fi protejat cu o plasă transparentă împotriva porumbeilor.

Sub un soare torid, înarmat cu o perie de sârmă şi o bormaşină, întreaga zi, unul dintre angajaţii firmei de specialitate, a făcut primele pregătiri necesare montării unei plase special concepute pentru ornamente. Braţul telescopic l-a urcat la 20 de metri pe muncitorul care a curăţat personajele din basorelieful montat în timpanul din frontonul Teatrului de Stat Oradea. În paralel cu curăţarea ornamentelor, au fost montate şi inelele de care, săptămâna viitoare, va fi legată plasa care va acoperi cei 60 mp de basorelief. „În prima etapă curăţăm ornamentele şi basorelieful din timpanul frontonului imobilului. De asemenea, am montat un pervaz din material plastic pe care vom întinde plasa. Plasa a fost comandată în Austria, este din material plastic, transparent, este specială pentru ornamente", ne-a precizat Jakabffy Ladislau, dirigintele de şantier. Montarea plasei va avea loc săptămâna viitoare, procedura nefiind una foarte complicată.