Taximetriştii vor circula doar cu tarif de 12.000 lei
De Revelion,
*Primăria nu a fost anunţată de schimbarea tarifului
Noua lege a taximetriei va fi aplicată din 1 ianuarie 2004. Consiliul Local al municipiului Oradea a aprobat în ultimul trimestru al anului 2003 regulamentul de funcţionare a taximetriei în Oradea. Octavian Raţiu, preşedintele Camerei Judeţene de Taximetrie Bihor, ne-a declarat că o parte dintre taximetrişti intenţionează să practice şi în 2004 actualul tarif, care este de 6.990 lei, atât pentru pornire, cât şi pe kilometru. Totuşi, conform tradiţiei, de sărbători, taximetriştii practică tariful II, adică 12.000 lei/kilometru şi 6.990 lei pornirea. Octavian Raţiu ne-a mai spus că taximetriştii au acceptat să iasă la lucru în noaptea dintre ani, doar dacă li se acceptă să practice tariful II.
Aurel Faur, şeful Compartimentului Circulaţie din cadrul Primăriei, ne-a spus: "Tariful minim aprobat de Consiliul Local este 9.450 lei, iar cel de ruinare 9.000 lei. Conform legislaţiei în vigoare, operatorii de transport în regim de taxi pot practica ce tarife doresc cu condiţia de a anunţa cu două zile înainte noul tarif. Până la ora actuală, primăria nu a fost anunţată de modificarea tarifului."



Comentarii
Nu există nici un comentariu.