*Un kilometru costă 8.990 lei Luni, 5 ianuarie a.c., majoritatea firmelor de taximetrie orădene au anunţat administraţia publică locală că vor opta pentru schimbarea tarifelor. Noul tarif practicat de taximetrişti este 8.990 lei/kilometru, iar preţul pornirii este egal cu preţul pe kilometru, adică 8.990 lei. Tariful II se situează între 9.000 şi 16.000/kilometru, preţul pornirii fiind egal cu acesta. Consiliul Local Oradea (CLO) a aprobat în cursul anului trecut regulamentul de taximetrie (în conformitate cu prevederile Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere), care prevede ca începând cu anul 2004 să fie practicate alte preţuri. Astfel, tariful cel mai mic, stabilit de CLO, este cel de ruinare - 9.000 lei pe kilometru, iar tariful maxim - 9.450 lei. Pentru ca preţul să nu crească dintr-o dată la 9.450, firmele au majorat tarifele doar până la 8.990, urmând să se ajungă la 9.450 lei în următoarea perioadă. Unele firme practică însă şi tarife mai mari. Aurel Faur, şeful Compartimentului Circulaţie din cadrul Primăriei Oradea, ne-a spus: "Firmele de taximetrie erau obligate de Legea 38/2003 şi de Hotărârea Consiliului Local nr.585/2003 să schimbe tarifele care au fost stabilite de firme specializate în urma unor calcule. Conform legii, implementarea condiţiilor se face treptat. Prima etapă a fost în 16 decembrie 2003, când taximetriştii trebuiau să se doteze cu staţie de emisie-recepţie cu frecvenţă protejată. Următoarea etapă de implementare a legii era 26 februarie a.c., când prestatorii de servicii trebuiau să se doteze cu casă de marcat cu memorie fiscală şi cupolă de taximetrie. Însă, prin Ordonanţa Guvernului nr.93/2003 termenul de dotare cu case de marcat fiscale şi cupole s-a prelungit până la 30 iunie 2004. Intervenind această schimbare următorul termen al etapei a treia a rămas 26 februarie a.c., moment în care taximetriştii vor trebui să vopsească autoturismele în galben, conform Hotărârii Consiliului 585." Până la 30 iunie 2004, vor putea presta servicii doar taximetriştii care deţin autorizaţie permanentă cu caracter temporar. Ceilalţi care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea 38, în cazul în care vor fi depistaţi prestând servicii, vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 1 milion şi 250 de milioane de lei. Taximetriştii sunt obligaţi să îndeplinească condiţiile din fiecare etapă pentru a putea accede la următoarea. La ora actuală, în Oradea corespund prevederilor legii circa 1.100 de taximetrişti de la societăţi comerciale sau prestatorii de servicii independenţi. Conform normelor juridice în vigoare, 667 de autoturisme revin firmelor, iar 333 taximetriştilor independenţi. După cum ne spune Aurel Faur, numărul taximetriştilor a fost în jur de 1.600. Până la ora actuală, au renunţat la acest serviciu circa 400 de taximetrişti. Au mai rămas circa 150 care încă nu s-au hotărât ce vor face. Aceştia nu pot presta servicii, dar sunt obligaţi să plătească taxele şi impozitele. Ei sunt aşteptaţi să predea autorizaţia Primăriei sau să se alinieze noilor prevederi legale. În vara anului trecut, când pe masa Consiliului Local a fost înaintat Regulamentul de taximetrie, operatorii de transport au depus contestaţie împotriva tarifelor propuse, care în cele din urmă a fost respinsă, pentru că nu au reuşit să demonteze preţul propus de administraţia locală. Tariful de 6.990 lei/kilometru a fost pus în aplicare din primăvara anului trecut, în urma apariţiei noi legi a taximetriei. În 2002, tarifele practicate de către taximetrişti erau 5.000 lei/kilometru, respectiv 10.000 de lei pornirea.