Taxe speciale pentru cluburile care funcţionează pe timpul nopţii
Executivul orădean are în pregătire proiectul privind nivelul impozitelor şi taxelor locale aferente anului 2010. Săptămâna viitoare, noile impozite vor fi făcute publice, urmând să aibă loc o dezbatere privind nivelul acestora. Proiectul de hotărâre va fi discutat în şedinţa Consiliului Local Oradea din luna august, dar numai după ce Guvernul va aproba nivelul maxim al impozitelor în funcţie de inflaţia pe trei ani.
Conducerea Primăriei Oradea a decis să nu majoreze taxele şi impozitele locale aferente anului 2010. Mai mult, se doreşte reducerea impozitului pe clădirile reevaluate la persoanele juridice de la 1,4% la 1,3%. În schimb, executivul intenţionează să instituie o serie de taxe speciale. Astfel, se propune înfiinţarea unei taxe de 0,6 lei/mp/zi pentru afişajul colant pe domeniul public. Apoi, de la anul, persoanele care nu-şi reabilitează faţadele clădirilor situate în Centrul Istoric vor plăti câte o taxă până când vor demara procedurile de renovare a imobilelor deţinute. Astfel, persoanele fizice care locuiesc în perimetrul istoric în clădiri clasificate monumente istorice vor achita 3 lei/mp/an, iar pentru clădirile neclasificate monumente istorice vor plăti 2 lei/mp/an. Aceiaşi contribuabili sunt nevoiţi să vireze la bugetul local câte o taxă de 4 lei/mp/an, în cazul clădirilor de monument, respectiv 3 lei/mp/an, pentru clădirile nemonument, dar care sunt amplasate pe artera principală din perimetrul istoric. În ce priveşte persoanele juridice, acestea vor achita 5 lei/mp/an pentru clădirile din perimetrul istoric, respectiv 6 lei/mp/an pentru clădirile de pe artera principală. O taxă controversată o va reprezenta taxa pentru ordine publică, ce va cădea în sarcina localurilor care funcţionează după ora 23.00, respectiv 24.00, în zilele de vineri şi sâmbătă. Fiecare oră în plus de funcţionare va costa pentru patronul de club. S-a decis ca pentru un local cu o suprafaţă mai mică de 100 mp, care-şi prelungeşte programul în fiecare seară cu o singură oră, să fie achitată o taxă de 3.000 lei pe întregul an, iar pentru o suprafaţă mai mare de 100 mp, taxa este de 5.000 lei/an. Patronii de cluburi care au o activitate non-stop vor plăti pe an, pentru cele şapte ore pe noapte, câte 21.000 lei, pentru un local de până la 100 mp, respectiv 35.000 lei, pentru o suprafaţă de peste 100 mp. "Această taxă are ca scop reducerea numărului de localuri care funcţionează pe timp de noapte şi acoperirea cheltuielilor suplimentare provocate de clienţii acestor localuri, de la costurile cu forţele de ordine până la înlocuirea mobilierului urban distrus", a precizat Ilie Bolojan, primarul Oradiei. Taxa de ordine publică nu se aplică localurilor care funcţionează în afara zonei de locuit. Faţă de anul în curs, municipalitatea a hotărât dublarea taxei pentru desfăşurarea jocurilor de artificii, astfel, din 2010, taxa va fi de 800 lei pentru 10 minute sau 1.000 lei pentru artificiile care depăşesc 10 minute.
Începând de anul viitor, cetăţenii vor avea posibilitatea să-şi rezerve locuri de parcare în cartierele de blocuri. Acestea vor fi delimitate, urmând ca în toamnă să aibă loc primele atribuiri. Executivul propune o taxă de 80 lei/an/loc de parcare, fiecare apartament putând beneficia de un loc de parcare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.