Taxe mai mai mari pentru parcări neregulamentare - Un nou regulament
Primarul Ilie Bolojan a găsit o soluţie pentru rezolvarea situaţiei create în urma contestării Regulamentului de parcări din municipiu de către Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, şi anume a decis anularea articolelor contestate. Cu toate acestea, parametrii problemei nu se modifică, din 1 august cei care parcheză fără a plăti taxa de parcare vor fi amendaţi, urmând să achite în loc de 54 de lei, 75 de lei amenda.
Primarul Oradiei a mai anunţat că îşi va anula şi propria dispoziţie privind parcările cu durată limitată, marcate cu galben, din zona Parcului Traian. Luni, 21 iulie a.c., în şedinţa ordinară a Consiliului Local Oradea se vor anula articolele din Regulamentul de parcări, contestate de Prefectura Bihor, în contencios administrativ. Până acum, cei care parcau fără a plăti taxa de parcare se trezeau pe parbriz cu o înştiinţare de plată, care, dacă era plătită în 48 de ore, era de 45 de lei. Din 1 august, odată cu modificările ce vor fi aduse, luni, Regulamentului de parcare, cei care parcheză fără a-şi plăti taxa de parcare vor plăti o amendă, care, dacă se plăteşte în 48 de ore, va fi de 75 de lei. "Conform propunerii care va fi discutată în ședința ordinară a lunii, în data de 21 iulie, anulându-se articolele contestate se va merge pe regulamentul în vigoare, conform căruia, dacă parchează fără plată, cetățeanul riscă o amendă de 150 de lei, care, dacă va fi achitată în decurs de 48 de ore, se va înjumătăți, adică va fi de 75 de lei", a precizat Ilie Bolojan. În cazul în care mașina este parcată ilegal, pe trecere de pietoni, locuri nemarcate etc., unde încurcă circulația auto, mașina va fi ridicată, iar contravaloarea acesteia va fi de 300 de lei. Totodată, faptul că se va anula dispoziţia primarului privind instituirea de parcări cu durată limitată, va însemna că Administraţia Imobiliară Oradea va avea, de acum, dreptul să facă aceste marcaje. "Anularea acestor articole este soluţia cea mai bună, azi. Aceste articole sunt interpretabile", a mai precizat Ilie Bolojan. În ceea ce privește parcarea supraterană de pe strada Tribunalului, primarul Ilie Bolojan a menționat că vineri, 18 iulie, de la ora 10.00, la sediul Primăriei, va avea loc o dezbatere publică cu privire la tarifele de parcare practicabile în parcarea supraetajată, iar luni, la ședința Consiliului Local, consilierii vor dezbate tarifele propuse de municipalitate. Astfel, conform acestei propuneri, tarifele practicabile din 1 august în parcarea supraterană vor fi: tichet de parcare ocazională 1,5 lei/oră, abonament lunar 130 lei/lună, abonament pentru mașini de instituții 100 lei/lună, riverani 50 lei/lună.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.