Târgul meşterilor populari debutează astăzi
Parcul Bălcescu va găzdui, începând de astăzi, cea de-a XIV-a ediţie a Târgului meşterilor populari, eveniment organizat de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, în colaborare cu autorităţile judeţene şi locale, precum şi cu instituţiile de cultură din Oradea. Faţă de anul trecut, prezenţa meşterilor este mai mare cu 20. Orarul de desfăşurare a târgului este următorul: astăzi, între orele 11.30-20.00, sâmbătă, între orele 9.30-20.00, şi duminică, între orele 9.30-18.00. Intrarea va fi liberă. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc de la ora 18.00.
Au fost trimise invitaţii la 150 de meşteri provenind din aproape toate zonele din România, unde arta populară este păstrată şi în prezent: Maramureş, Suceava, Iaşi, Vrancea, Harghita, Covasna, Dolj, Vâlcea, Banat, Tulcea, Caraş Severin, Bihor etc. La această ediţie, au confirmat 116 meşteri. Între ei se regăsesc şi cinci din Ungaria, care de ani de zile sunt prezenţi la această manifestare. În cadrul târgului, orădenii vor putea admira sau achiziţiona produse de ceramică, instrumente muzicale tradiţionale, împletituri din nuiele şi papură, mobilier ţărănesc, obiecte de uz casnic din lemn, podoabe, piese textile şi de port tradiţionale sau inspirate de creaţia populară din domeniul respectiv, turtă dulce etc.
Şi de această dată, vor avea loc spectacole folclorice la care vor participa: Ansamblul folcloric "Lioara" al Casei de Cultură a Tineretului Oradea, astăzi, 20 iulie, de la ora 18.15, Ansamblul artistic profesionist "Nagyvarad" al Filarmonicii de Stat Oradea, tot astăzi, de la ora 18.45, Ansamblul folcloric "Nuntaşii Bihorului" al Casei de Cultură a Sindicatelor Oradea, astăzi, de la ora 19.30. De asemenea, sâmbătă, de la ora 18.00, emisiunea "Dragu mi-i de neamul meu" a postului local TVS va fi realizată în mijlocul târgului meşterilor populari, urmând a fi transmisă ulterior. Vor participa lect. univ. dr. Oana Lianu, realizatoarea emisiunii, şi invitaţii săi, meşteri populari creatori de instrumente muzicale. Duminică, 22 iulie, va evolua Ansamblul folcloric "Vergelul" al Clubului "Constructorul" Oradea, de la ora 17.00, respectiv Ansamblul artistic profesionist "Crişana" al Filarmonicii de Stat, de la ora 18.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.