Târgul de la Vama Sării
Primăria şi Consiliul Local Vadu Crişului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor (CJCPCT) şi Căminul Cultural Vadu Crişului organizează, în perioada 5-6 iunie, Târgul de la Vama Sării 2010, eveniment care ocupă un loc important în calendarul manifestărilor folclorice din Bihor.
Primăria comunei Vadu Crişului a pregătit un program deosebit, în care a integrat şi refacerea momentului în care pluta cu sare ajungea în localitate, fapt ce se va petrece sâmbătă, 5 iunie, de la ora 17.00. După deschiderea oficială a Târgului, sâmbătă, vor urca pe scenă: Corul "General Traian Moşoiu" din Oradea, apoi artiştii Alexandra şi DJ Lexya. Programul va continua cu discotecă în aer liber. Duminică, 6 iunie, sărbătoarea va continua cu un concurs de bogracs de la ora 9.30, urmat, la ora 11.30, de defilarea formaţiilor artistice, apoi desfăşurarea festivalului-concurs Târgul de la Vama Sării, cu participarea formaţiilor artistice de pe Valea Crişului Repede în organizarea CJCPCT Bihor. Din program vor mai face parte şi o lansare de porumbei voiajori şi concerte. În timpul spectacolelor se va face premierea câştigătorilor concursului de bogracs şi a concursului "Cea mai frumoasă gospodărie". Artiştii care vor urca duminică pe scena din Vadu Crişului sunt: Amazon-Asz, Dupla Kave, Carmen Şerban, Ghiţă Munteanu, Connect-R, dar nu vor lipsi focurile de artificii şi discoteca în aer liber.
La această ediţie vor participa şi delegaţii comunelor înfrăţite Körösszegapati, Székkutas şi Fesőpakony (Ungaria). Lor li se adaugă şi o delegaţie din Hajduszoboszló, cu care Primăria din Vadu Crişului pregăteşte un proiect transfrontalier comun.
e super tare targu de la vama sarii merita sa il vizitati
e super Targul de la Vama Sarii in fiecare an distractie multa muzica buna :X:X:X:X e super !