Tabere tematice pentru cei care vor o vacanţă altfel
Tinerii care vor să folosească vacanţa pentru a se relaxa şi a învăţa ceva nou pot opta pentru un sejur în taberele tematice. Prin Direcţia Judeţeană pentru Tineret Bihor ei pot să petreacă şase zile într-una dintre numeroasele tabere tematice disponibile.
În această vară tinerii pot opta pentru una dintre taberele tematice pe care, prin DJT Bihor, le pot accesa. Astfel, se poate alege dintr-o gamă largă de tematici, de la tabere de matematică până la tabere de alpinism şi drumeţii. Durata sejurului este de şase zile pentru toate taberele tematice, iar preţurile sunt cuprinse între 162 şi 462 de lei pentru o persoană. În acest preţ sunt incluse cazarea, trei mese şi asistenţa în tabără. Transportul la şi din tabără nu este inclus în preţul biletelor şi trebuie suportat de către tineri. În perioada imediat următoare, cei care doresc să petreacă un sejur relaxant şi educativ, în acelaşi timp, pot opta, de exemplu, pentru tabăra de engleză organizată la Valea Budului, în judeţul Bacău, la preţul de 462 de lei. Aici vor beneficia de profesori de engleză străini şi este una dintre taberele cu tradiţie din ţară. Nici cei pasionaţi de matematică nu au fost uitaţi, astfel că ei pot să petreacă un sejur de şase zile, în tabăra organizată în judeţul Argeş, la un preţ de 264 de lei. Pasionaţii de arte pot să petreacă un sejur în tabăra de sculptură organizată în localitatea Roica, din Judeţul Alba, pentru suma de 312 lei. Cele mai multe tabere, în schimb, sunt destinate iubitorilor de mişcare. Astfel, în următoarea perioadă sunt disponibile tabere de - dans, organizată în judeţul Caraş-Severin (302 lei), alpinism - la Cozla, judeţul Neamţ (270 lei), iniţiere în înot - la Stejarul, judeţul Dâmboviţa (276 lei), fotbal - la Roica, judeţul Alba (312 lei), şi outdoor adventure (drumeţii) - în staţiunea Predeal (162 de lei). Pentru toate informaţiile legate de seriile de plecare în tabere doritorii se pot adresa DJT Bihor, la sediul de pe strada Mihai Eminescu, în incinta Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.