În perioada 21-23 martie, un grup de elevi de la Colegiul Economic "Partenie Cosma" din Oradea a participat la "Târgul Internaţional al firmelor de exerciţiu de la Praga" - Cehia. La nivel de ţară, au participat 20 de firme, judeţul nostru fiind reprezentat de cele două firme de exerciţiu de la CE "Partenie Cosma". Târgul internaţional al firmelor de exerciţiu de la Praga s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile, prin intermediul acestuia încercându-se o simulare a unei activităţi desfăşurate de către o firmă reală. Elevii orădeni s-au prezentat cu două firme de exerciţiu având ca activitate turismul. "Este pentru prima dată când participăm la un asemenea târg. Din România, au fost prezente 20 de firme, judeţul nostru fiind reprezentat de cele două firme de exerciţiu: F.E. Hotel Scorpion S.R.L. şi F.E. Turist Center S.R.L., care au ca obiect de activitate turismul. Am fost vizitaţi de ataşatul cultural şi de consilierul economic al Ambasadei României, domnul Constantin Nica. De asemenea, elevii, împreună cu profesorii însoţitori, au fost invitaţii ambasadorului României, Gheorghe Tinca", ne-a declarat Antiana Man, directorul adjunct al colegiului. În cadrul târgului, elevii au putut să viziteze standurile amenajate de colegii lor, să facă afaceri virtuale şi să îşi promoveze produsele. În acest sens a fost deschisă şi o bancă virtuală, elevii au primit bani xeroxaţi şi s-au întocmit acte de vânzare-cumpărare pentru fiecare produs. Elevii orădeni şi-au cazat vizitatorii la hotel, iar în cadrul firmei de turism au făcut tot posiblilul să-i convingă să facă excursii în ţară. "Elevii s-au arătat foarte preocupaţi să le explice vizitatorilor obiectivele turistice din Bihor, le-a prezentat staţiunea Stâna de Vale etc.", ne-a precizat Antiana Man. Cu toate că nu au urcat pe podium, atât pentru elevi, cât şi pentru profesorii lor participarea la acest târg a constituit o experienţă unică.