Artişti, foşti studenţi şi spectatori care l-au admirat pe Adrian Pintea şi-au luat, ieri, rămas bun de la actor, la Teatrul Bulandra, unde a fost ţinută o slujbă de către Monseniorul Ilie Sociu, vicar episcopal al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Trupul neînsufleţit al lui Adrian Pintea a fost depus în foaierul Sălii Izvor a Teatrului Bulandra sâmbătă la prânz, iar de atunci sute de oameni au trecut să-i aducă un ultim omagiu. Ieri, de la ora 13.00, a avut loc un ritual catolic de rit latin. Actorul era romano-catolic practicant şi mergea frecvent la Catedrala "Sf. Iosif". De doi ani era, de asemenea, cavaler al Ordinului Templierilor. La slujbă au fost prezenţi, printre alţii, actorii Mariana Mihuţ, Constantin Cotimanis, Florin Zamfirescu şi Dan Bordeianu, precum şi Maria şi Ioana Băsescu - soţia, respectiv fata cea mare a preşedintelui Traian Băsescu. Cei aproximativ două sute de oameni care au umplut foaierul Sălii Izvor au aplaudat minute în şir când sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Adrian Pintea a fost scos din teatru. Actorul a fost înmormântat pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu. Ultimul spectacol în care a jucat la Bulandra a fost "Repetiţie cu Barrymore" după William Luce. Adrian Pintea a şi regizat acest spectacol care a avut premiera în 2004.