"Sunt cool, sunt sănătos"
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului a iniţiat un proiect denumit sugestiv "O tinereţe mai curată", adresat elevilor din liceele judeţului Bihor şi dascălilor acestora.
Programul a început în oraşul Salonta, iar apoi au urmat oraşele Aleşd, Săcueni, Beiuş, Marghita, Ştei şi municipiul Oradea. Ca urmare a faptului că elevii Liceului "Octavian Goga" din Marghita au solicitat încă o prezenţă a specialiştilor din cadrul proiectului, DGASPC a decis organizarea unei noi campanii, al cărei motto este "Sunt cool, sunt sănătos". La această acţiune vor participa aproximativ 1500 elevi din clasele I-XII, pentru care, pe lângă prezentările clasice, vor fi organizate următoarele concursuri sportive: fotbal, handbal, şah, tenis cu piciorul tenis de masă şi concursuri de desen. Câştigătorilor le vor fi acordate cupe, diplome şi medalii de către personalităţi marcante ale vieţii sportive româneşti: Emeric Jenei şi Eduard Ieremia, promotorul K1 şi Local Kombat în România, însoţit de unul dintre sportivii pe care îi manageriază.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.