Elevii - în clasă, cadrele didactice - în stradă "Guvernul vrea să desfiinţeze învăţământul", "Cine mai vrea să fie profesor ?", "Finanţarea învăţământului compromite cea mai mare avuţie naţională, forţa de muncă calificată", "Pasiune, dăruire, cu salarii de supravieţuire", "Ruşine !", "Jos primul-ministru !", asta au scandat dascălii la mitingul de ieri dimineaţă, aceasta fiind atmosfera care a marcat începerea noului an şcolar. Ieri, la ora 10.00, peste 2.000 de profesori din judeţ s-au adunat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor pentru a participa la miting. În deschidere, Ioan Ţenţ, preşedintele FSLI Bihor, a făcut un scurt istoric al ultimelor negocieri dintre sindicalişti şi Executiv. La ultima întâlnire de negocieri, Guvernul le-a oferit profesorilor o majorare de 7,6%, în condiţiile în care indexarea salarială de 6%, care iniţial a fost inclusă în grila de salarizare şi la care are dreptul fiecare bugetar prin lege, a fost scoasă, fiind considerată ca o majorare. Un lucru îmbucurător l-a constituit reglementarea problemei contabililor din unităţile de învăţământ, cu atât mai mult cu cât pe parcursul negocierilor personalul TESA nici nu a fost menţionat. A doua zi, în Colegiul Naţional al Liderilor, după consultarea cu colegii din teritoriu, s-a votat respingerea ofertei guvernamentale (s-au înregistrat 25 de voturi împotrivă, 19 pentru şi 10 abţineri). După această hotărâre, la ora 17.00, conducerile celorlalte sindicate din învăţământ au fost rechemate la Guvern, pentru o nouă rundă de negocieri, unde li s-a mai acordat o majorare de 4%, ofertă care a fost acceptată. "Considerăm că gestul colegilor noştri este o speculaţie, cu atât mai mult cu cât autorul moral al măririi de 4% obţinută la ultima negociere este Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Ei şi-au asumat laurii unei victorii pentru care nu au lucrat aproape nimic", a declarat preşedintele FSLI Bihor. Profesorii au pornit într-un marş al solidarităţii şi demnităţii După miting, dascălii au pornit într-un ?marş al demnităţii şi solidarităţii?. Primul popas al protestatarilor a fost în faţa Prefecturii, unde conducerea FSLI a făcut o vizită prefectului Gheorghe Sârb. "Prefectul a primit delegaţia noastră şi ne-a asigurat că acţiunile noastre vor fi făcute cunoscute Guvernului", a declarat Ioan Ţenţ. Pe parcursul marşului, profesorii au scandat tot felul de lozinci, în care cereau Executivului acordarea de salarii decente. "Este o bătaie de joc ceea ce ni se întâmplă. Această ofertă este batjocoritoare la adresa cadrelor didactice din învăţământ", ne-a declarat Dorel Miron, liderul sindical de la Grupul Şcolar Industrial Suplacu de Barcău. În muţime o doamnă profesoară, Mirela Meza, foarte revoltată de situaţie, a precizat că profesorii sunt nevoiţi să se îmbrace de la second-hand, în timp ce guvernanţii îşi votează salarii de milioane. Acţiunea profesorilor s-a încheiat la ora 12.00. Preşedintele FSLI Bihor le-a reamintit dascălilor că următoarea întâlnire va avea loc în data de 5 octombrie, la Bucureşti, urmând ca pe 11 octombrie să se declanşeze greva generală. În calitate de dascăl, deputatul Cornel Popa a declarat că e solidar cu acţiunile revendicative ale profesorilor. "Am fost astăzi un simplu dascăl, aşa cum îmi place să cred că am fost întotdeauna, înţelegând neajunsurile şi năzuinţele învăţământului. În calitate de dascăl, fără nici o conotaţie politică, am ţinut să fiu alături de ei, azi (n.r. -ieri), în demersul lor de a reda statutul de verticalitate cadrului didactic, pentru a putea face faţă unui trai de absolută normalitate. Cred că toţi cei care pot face demersuri pentru normalizarea situaţiei şcolarului, şcolii şi dascălului trebuie să se adune şi să pună umărul alături de ei. Regret nespus situaţia fără precedent, a conotaţiei dată zilei de 15 septembrie, dar înţeleg pe deplin demersul dascălilor şi ai oamenilor şcolii şi asigur întreaga suflare şcolărească a judeţului Bihor că sunt şi voi rămâne aproape de cauza lor. Îi asigur pe părinţi şi copii că dascălii au ajuns la acest gest după lungi şi nenumărate demersuri pentru traiul lor decent şi că dascălul rămâne întotdeauna alături de crezul lui profesional", a opinat deputatul Cornel Popa.