Subvenţiile în agricultură, virate şi la Creditcoop
Săptămâna trecută, deputatul Cornel Popa a primit răspuns la întrebarea adresată, în data de 5 aprilie 2006, lui Gheorghe Flutur, ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin care îi cerea crearea posibilităţii de virare a sumelor alocate ca subvenţii în conturile deschise de solicitanţii persoane fizice şi persoane juridice la cooperativele de credit din reţeaua Creditcoop.
Potrivit Ministerului, a fost depus deja un amendament la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din cadrul Camerei Deputaţilor în care s-a propus amendarea art.11 din OUG 20/2006 privind sprijinul direct al statului acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal în acest an. Amendamentul prevede ca sumele acordate ca subvenţii să fie virate în conturile solicitanţilor astfel: pentru persoanele juridice, banii vor merge la trezorerii sau bănci comerciale, iar pentru persoanele fizice, banii vor fi viraţi în contul deschis de acestea la băncile comerciale, CEC sau la Casa Centrală a Cooperativelor de Credit "Creditcoop". Potrivit răspunsului primit de deputatul Cornel Popa de la Ministerul Agriculturii, în cazul în care amendamentul va fi adoptat, propunerea va putea fi pusă în practică.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.