Concerte pentru toate gusturile, expoziţii de artă, proiecţii de film în aer liber, tururi tematice ghidate în oraş, sunt doar câteva dintre surprizele pe care organizatorii le-au pregătit pentru orădeni, în cadrul festivalului Zilele Sfântului Ladislau.

Festivalul va cuprinde peste 60 de evenimente în peste 10 locuri de desfășurare şi se va desfăşura în perioada 21 - 27 iunie. În acest an, concertele au ca protagoniști în principal artiști locali și din zone apropiate, organizatorii facilitând astfel întâlnirea publicului cu artişti locali. Pe scena festivalului cultural vor cânta, printre alții, trupa No Sugar, ansamblul Poklade, ansamblul Operettissimo, Heinczinger Mika (Misztrál) sau formația LED. Între noutățile ediției din acest an se numără recitalurile de orgă care vor avea loc zilnic, la ora 12.00, la Biserica Reformată Olosig.  O altă noutate a acestei ediții este evenimentul Curtea folclorului (plănuit, la scară mai mare, pentru ediția 2020) din Cetatea Oradea unde publicul se va bucura de invitaţi ca: Ansamblul Maros, Berecz András și fiul său, alături de ansamblul Soroglya. Tot aici va fi prezentă expoziția Geofolk, semnată de Dávid Botond, în cadrul căreia vor fi ilustrate aproape 1.700 de porturi populare a 240 de etnii din 56 de țări. La capitolul noutăți estetice, în Cetatea Oradea vizitatorii vor putea admira o creație florală de mari dimensiuni, realizată de artiști din Debrețin.

Continuă, într-o altă formă, seria de evenimente Cântă Orașul, începută în 2019. De această dată, muzica va fi prezentă nu doar în Oradea, ci și, de exemplu, în Biserica  Reformată din Șișterea. De asemenea, în Cetatea Oradea vor fi proiectate în aer liber două comedii maghiare de succes, cu supratitrare în limba română. Expozițiile vor fi și în acest an numeroase și diverse, de la compoziții realizate din timbre până la panouri uriașe cu machete grafice expuse în oraș. Nu în ultimul rând, cei mici și familiile vor putea participa la numeroase evenimente.

Gala de deschidere va avea loc luni, 21 iunie, de la ora 19.00 , la Teatrul Szigligeti, iar pe scenă vor interpreta fragmente de operă artiștii Teatrului Csokonai și ai Filarmonicii Kodály (Debrețin).

„Ne face o mare plăcere să putem organiza în acest an festivalul cu public, iar revederea cu orădenii va fi o uriașă bucurie”, a precizat Zatykó Gyula.

Sloganul ediției din acest an este „Împreună, acasă” şi, în acest spirit de coeziune, organizatorii roagă publicul să respecte măsurile legale anti-Covid aflate în vigoare. Măsurile obligatorii puse în aplicare în timpul festivalului pot fi consultate mai jos și sunt  publicate integral, alături de regulamentul general al evenimentului, pe website-ul oficial www.zilelesfantuluiladislau.ro.

Tot pe website-ul oficial este disponibil, începând de ieri, 15 iunie, și programul integral al Zilelor Sfântului Ladislau 2021. Noutăţile se vor regăsi şi pe pagina de Facebook Festivalul Zilele Sfântului Ladislau Oradea.

Zilele Sfântului Ladislau 2021 sunt susținute de finanțatori instituționali: Fondul Național Cultural (Ungaria) și Primăria Oradea, prin APTOR - Asociația pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune, sponsor oficial: OTP Bank România, sponsor principal: MOL România.

 

MĂSURI OBLIGATORII ANTI-COVID 19

Purtarea măștii de protecție și păstrarea distanței de 1,5 metri față de celelalte persoane sunt obligatorii pentru toți spectatorii, inclusiv copiii cu vârsta mai mare de 5 ani, pe toată durata evenimentelor desfăşurate în interior. Accesul se va face în ordinea sosirii, în limita a 70% din capacitatea sălii.

La evenimentele desfășurate în aer liber, accesul este permis pentru: persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore; sau persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maximum 14 zile anterior desfășurării evenimentului)

Verificarea documentelor se va realiza la intrarea în perimetrul evenimentului. Vă rugăm ca, pe lângă documentele menționate anterior, să aveți asupra dumneavoastră cartea de identitate. Copiii au acces fără aceste documente. La intrare va fi verificată și temperatura. Doar spectatorii cu valori sub 37,3 grade Celsius vor avea acces.

Spectatorii pot urmări evenimentul doar de pe scaune, iar capacitatea este limitată la locurile marcate. La plecare, spectatorii sunt rugați să utilizeze căile de ieșire marcate special.