Judeţul Bihor nu duce deloc lipsă de atracţii turistice, problema o reprezintă însă promovarea acestora. La care se adaugă, bineînţeles, greutatea de a ajunge la ele, în condiţiile în care, cu câteva excepţii, drumurile bihorene, fie ele naţionale, judeţene sau comunale, sunt pline de gropi, pentru ocolirea cărora este nevoie de un foarte bun control al volanului. Un început în ceea ce priveşte promovarea destinaţiilor turistice ale judeţului Bihor a făcut-o, recent, municipalitatea orădeană care a derulat, împreună cu Consiliul Judeţean Hajdu-Bihar şi Consiliul Judeţean Bihor, un proiect de promovare turistică a celor două judeţe vecine.

Proiectul "Aventură, Odihnă, Distracţie", în valoare totală de 510.000 euro, a fost finanţat din fonduri europene. Pentru promovarea judeţelor Bihor şi Hajdu-Bihar, responsabilii de proiect au editat şapte cărţi, respectiv şapte pachete turistice, fiecare cuprinzând o descriere a obiectivelor turistice din ambele judeţe. În cadrul proiectului, cele două judeţe au participat cu un stand comun la câteva târguri de turism. De asemenea, au fost organizate study-tour-uri, în cadrul cărora au fost prezentate obiective turistice din Oradea şi judeţul Bihor prin prisma monumentelor de arhitectură, tradiţii, wellness şi turism activ, rezervaţii naturale, cazare şi restaurante, turism de afaceri şi conferinţe. Turul de prezentare al judeţului s-a întins pe o durată de trei zile, fiind invitaţi jurnalişti din judeţele Bihor, Satu Mare şi Cluj. Vizita a debutat cu Cetatea de pământ de la Biharia, care aparţine secolelor IX-X. În opera lui Anonymus - "Gesta Hungarorum", Cetatea din Biharia apare ca reşedinţa lui Menumorut. Cetatea Biharia a fost unul din centrele destinate a fi reşedinţă de comitat în vremea primului rege al Ungariei, Ştefan (1001-1038).

Drumul vinului

Un alt obiectiv interesant a fost "Drumul vinului" de la Săcueni, în această zonă existând mai multe plantaţii viticole. De altfel, centrele viticole ale podgoriei - Diosig, Săcueni, Sâniob - au o tradiţie viticolă ce s-a dezvoltat în perioada anilor 1569-1578. În Săcueni, o stradă este mărginită, de o parte şi de alta, de 47 de pivniţe de vin, săpate în deal. Deasupra lor se află Castelul Dietrichstein-Stubenberg (secolul XVIII), aflat în prezent în renovare. Aici îşi va avea sediul o fundaţie care se ocupă de copiii orfani. Dorogi Peter a fost primul care a construit un castel în Săcueni. În anul 1399, regele Sigismund donează domeniul Săcuenilor familiei Zolyomi, din Albiş. Războiul ţărănesc condus de Gheorghe Doja din 1514 a afectat şi localitatea Săcueni: este distrusă biserica gotică construită în 1470, castelul nobiliar, sunt ucişi mai mulţi membri ai familiei Zolyomi. Mai târziu, domeniul Săcueni a revenit principelui Rakoczi Ferenc II.

Un muzeu al satului în miniatură

După înăbuşirea luptei de eliberare, stăpânii domeniului au devenit austriecii. Mai exact, J. Dietrichstein, consilier imperial, al cărui fiu, J. Dietrichstein jr., a înălţat, în stil baroc, biserica romano-catolică şi aripa sudică a castelului din localitate, între anii 1750-1760. Din 1830, domeniul a intrat în posesia grofilor Stubenberg. Ghid a fost medicul stomatolog Keri Istvan, cel care, pasionat de etnografie, a amenajat două muzee de acest fel: unul la Sălacea, celălalt la Galoşpetreu. Colecţia etnografică de la Galoşpetreu a fost expusă într-o gospodărie ţărănească alcătuită dintr-o casă de locuit şi anexe, printre care şi o pivinţă. Casa a fost construită înainte de anul 1870, fiind din pământ bătut şi acoperită cu stuf. Casa a fost incendiată la începutul secolului XX, fiind apoi adusă la forma de azi. Până aunci, a avut horn liber, înălţime mai mică şi ferestre mai mici. Casa de la Sălacea este mult mai mică, însă Keri Istvan a reuşit să păstreze atmosfera vremilor de mult apuse, când într-o odaie de câţiva metri pătraţi dormeau câte şase persoane. Tot la Sălacea, o atracţie turistică o reprezintă pivniţele de vin săpate în marginile dealurilor ce alcătuiesc un fel de uliţă. În prezent, în Sălacea sunt cunoscute aproximativ 970 de pivniţe săpate în deal, alcătuind aşa-zisa stradă a pivniţelor. Cele mai multe au fost construite în secolul trecut, însă cea mai veche datează din anul 1803.

(va urma)