Studenţii orădeni, laureaţi în tabăra MASH
Luni, a fost ultima zi de desfăşurare a celei de-a XI-a ediţii a Taberei Medical Adventure School in Holiday (MASH), ocazie cu care viitorii medici s-au întrecut în cadrul unui concurs pentru a pune în practică atât cunoştinţele acumulate anterior, cât şi cele dobândite în cadrul taberei.
La cea de-a XI-a ediţie a taberei MASH au luat parte 100 de studenţi de la facultăţile de medicină, dintre care 20 din Oradea, 65 din alte centre universitare din ţară şi 15 studenţi străini, din Germania, Ungaria, Cehia, Indonezia şi Egipt. Studenţii au participat la cursuri de resuscitare cardiorespiratorie, traumatologie, de salvare montană, de tehnică speologică alpină şi de escaladă, de parcurgere a traseelor montane şi de orientare turistică. Potrivit organizatorilor, pentru actuala ediţie a fost ales Padişul ca loc de desfăşurare a taberei, pentru familiarizarea studenţilor cu condiţiile vitrege de mediu, relieful zonei permiţând o excelentă instruire a acestora. Timp de o săptămână, în Padiş s-a acordat şi asistenţă medicală gratuită turiştilor care au avut nevoie, în cortul pus la dispoziţie de filiala Bihor a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie (SNCR). În ultima zi a taberei MASH studenţii s-au întrecut în cadrul unui concurs, fiind supuşi la mai multe probe: de resuscitare, de tratare a unui pacient cu politraumatism şi transportarea acestuia, căutarea unei victime, etc. În urma competiţiei pe locul I s-a clasat echipajul orădean - "Floare de colţ", locul II a revenit echipajului mixt "Melcii adormiţi", format din studenţi din Bucureşti şi Constanţa, iar locul III, tot unui echipaj mixt (studenţi din Timişoara şi Iaşi) - "Turbo răţuşca". Tabăra a avut drept scop instruirea viitorilor medici în medicina de urgenţă cu specific montan, pentru a putea asigura asistenţă medicală pe viitor, în caz de dezastre şi calamităţi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.