În urmă cu câteva zile, un grup de locuitori de pe străzile Bradului, Rimanoczi Kalman şi Cuza Vodă, s-a adresat cotidianului "Crişana", pentru a sesiza starea jalnică a unor străzi, precum şi lipsa coşurilor de gunoi. De câţiva ani, municipiul Oradea se "luptă" să devină un oraş frumos şi curat. Numeroase proiecte au fost demarate de autorităţile locale şi foarte puţine s-au finalizat. În prezent, municipiul Oradea arată ca un imens şantier, unde praful, mizeria şi zgomotul utilajelor fac parte din peisajul zilnic. Totodată, dacă eşti destul de curajos şi te hotărăşti să străbaţi străzile şi trotuarele municipiului rişti să ai parte de numeroase neplăceri. De asemenea disconfort au parte şi locuitorii de pe str. Bradului, Rimanoczi Kalman şi Cuza Vodă. Aici, găseşti numai gropi, hârtoape şi gunoaie. "De foarte mulţi ani nu s-a făcut nimic pentru străzi. Poate că sunt străzi lăturalnice, de aceea au fost uitate de autorităţi. Am văzut că în alte zone au început să asfalteze. În zona noastră, pe lângă faptul că rişti să-ţi rupi un picior ori de câte ori te încumeţi să ieşi din casă, mai sunt şi mizerii peste tot. Nu poţi să dai vina doar pe oameni, pentru că nu păstrează curăţenia. Marea problemă este că lipsesc coşurile stradale. Oare, Primăria nu se gândeşte că ar trebui să suplimenteze numărul acestora?, se întreabă Marin A., localnic. Deocamdată, în agenda de lucru a autorităţilor, străzile "mai ferite de ochii lumii" nu prea se regăsesc, locuitorii urmând să mai aştepte până le va veni şi lor rândul. "Înainte de asfaltarea străzilor, trebuie mai întâi să ne ocupăm de reţeaua apă-canal. Aceasta trebuie schimbată. Probabil că pe la sfârşitul lunii vom ajunge cu lucrările şi în zona respectivă", a precizat Leontin Pătcaş, şef Serviciu Drumuri şi Poduri, din cadrul Primăriei Oradea. În privinţa coşurilor stradale, Primăria solicită amplasarea acestora doar în cazul în care consideră necesar acest lucru. "Se vor amplasa coşuri stradale, potrivit programului. Nu de mult s-au montat peste 500 în zonele centrale. În curând, se vor amplasa şi în celelalte zone. În tot municipiul au fost, dar cetăţenii le-au distrus. Aşa că, dacă vor să locuiască într-un oraş curat, întâi să se îngrijească de ceea ce au şi atunci sunt sigur că nu vor mai fi probleme", a precizat Ioan Sărac, director RER-RWE Ecologic Service S.A Oradea.