Redeschiderea sezonului estival pentru Ştrandul Municipal nu s-a făcut în cele mai favorabile condiţii meteo. Ieri a fost prima zi în care bazinele au fost umplute cu apă, dar timpul destul de noros nu a adus prea mulţi înotători.

Potrivit informaţiilor oferite de către angajaţii Ştrandului Municipal, până la ora 12.00, pragul unităţii de agrement care şi-a deschis ieri porţile pentru prima dată în acest an a fost trecut de doar 34 de pensionari neplătitori, cinci adulţi şi nouă copii. Asta în condiţiile în care, la începutul săptămânii, peste 400 de persoane au luat cu asalt Ştrandul Ioşia, în prima zi de la deschidere. La Municipal, în timp ce vârstnicii au preferat unul dintre bazinele cu apă mai caldă, tinerii şi copiii au ales bazinul mare, bucurându-se de faptul că era în întregime numai a lor şi puteau face chiar sărituri, care în alte condiţii sunt interzise. Ştrandul are cinci bazine, dintre care unul pentru copii. Apa din bazinele mari va fi schimbată tot la două zile, iar în bazinul pentru cei mici, zilnic. În sezonul cald, unul dintre bazine va fi umplut cu apă rece. Timp de mai multe săptămâni, administraţia unităţii de agrement a efectuat o serie de lucrări de reparaţii curente, a cosit iarba şi au fost toaletaţi copacii. Ştrandul va fi deschis de marţi până duminică, între orele 8.00-18.00. Costul unui bilet la Ştrandul Municipal este de 9 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru elevi şi studenţi, în timp ce costul unui abonament lunar pentru adulţi este de 78 de lei, iar pentru elevi şi studenţi - 36 de lei. Pensionarii pot intra gratuit la Ştrand, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică, când vor fi nevoiţi să plătească preţul integral al biletului. "Apa din bazin e foarte plăcută. Nu e prea mult soare, dar am vrut să vin că azi e gratis, pentru că suntem pensionari. Dacă mâine e vreme frumoasă mai venim, chiar dacă trebuie să plătim", ne-a declarat Arva Alexandru.

Tot în perimetrul acestei unităţi de agrement a fost amenajat un teren de beach volei, un parc pentru copii şi au fost montate mai multe coşuri de baschet. De asemenea, în perimetrul ştrandului funcţionează mai multe unităţi de alimentaţie publică, care vin să satisfacă şi nevoia înotătorilor de o bere, mici sau îngheţată.