Strada Stănişoarei - Nu ştie stânga ce face dreapta?!
Aflată în zona 0 de impozitare a Oradiei, strada Stănişoarei nu are o lungime mai mare de câţiva zeci de metri, dar a fost avansată de trei zile de la stadiul de uliţă, la cea de arteră proaspăt modernizată. Din păcate, muncitorii cu greu renunţă la vechile metehne de a reveni la faţa locului şi a decupa vechiul asfalt proaspăt turnat pentru că au uitat la momentul oportun să execute o operaţiune.
Strada Stănişoarei, situată la nici doi paşi de centrul Oradiei, era până săptămâna trecută o simplă uliţă pavată cu piatră cubică, care amintea de epocile trecute. Abia în acest an, strada care nu are mai mult de 150 de metri a fost inclusă pe lista de modernizări a Primăriei Oradea. Valoarea lucrărilor adjudecate de firma Drumuri Bihor se ridică la 134.570, termenul de execuţie fiind de 30 de zile de la predarea amplasamentului. Lucrările de asfaltare a trotuarelor şi carosabilului, de montare a bordurilor şi a gurilor de scurgere pentru apa pluvială au fost finalizate în cursul zilei de sămbătă, spre fericirea riveranilor care au apreciat atingerea unui nou stadiu de civilizaţie. Chiar dacă nu şi-au propus să fie cârcotaşi, apreciind efortul municipalităţii de a le răsplăti după atâţia ani eforturile de a-şi plăti taxele locale, riveranii nu au putut să treacă cu vederea faptul că muncitorii s-au reîntors la faţa locului pentru a sparge covorul asfaltic proaspăt turnat. Angajaţii Drumuri Bihor au motivat că intervenţia se impune în condiţiile în care s-a omis ridicarea gurii de canal la cota nouă la care s-a realizat strada. „Trei săptămâni a stat strada în lucru. Sâmbătă au asfaltat-o, iar după trei zile au revenit şi au decupat o porţiune însemnată din asfalt pentru a ridica canalul. Puteau să facă această operaţiune înainte. O nouă intervenţie la asfalt nu garantează aceeaşi calitate a lucrării, pot apărea infiltraţii. Nu e normal ce se întâmplă", ne-a sesizat un riveran.
Contactat telefonic, Leontin Pătcaş, şef serviciu în cadrul Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea, a recunoscut că nu ar fi normal să se intervină din nou asupra unui covor proaspăt turnat.



"Experta" in asfaltari a Crisanei, Cristina Puscas, nici macar atata nu stie ca nu exista alta metoda de ridicare la nivel a canalelor decat cea ulterioara asfaltarii. Nici in Occident nu se face altfel. Asa ca tot articolul e numai bun de aruncat la cos.