Strada Mare, pavată cu mărţişoare!
(In)vestitorii primăverii au invadat Oradea
Ca în fiecare an, apropierea zilei de 1 martie i-a scos în stradă pe comercianţii de mărţişoare, care, timp de câteva luni, s-au pregătit special pentru această ocazie, încercând să prezinte modele cât mai variate, atât ca aspect, cât şi ca preţ. Deşi vânzarea acestor podoabe a scăzut destul de mult în ultimii ani, totuşi, mai există "producători" optimişti, care, bazându-se pe faptul că mărţişorul este un semn al venirii primăverii şi un simbol al dragostei sau afecţiunii, speră să ca vânzările să le depăşească investiţia. Pentru a reuşi să vândă cât mai mult, comercianţii au adus pe tarabele aşezate în plin centru al Oradiei mărţişoare cu preţuri variind între 5.000 şi 50.000 de lei, asigurându-se astfel că şi cel mai sărac client va putea să cumpere măcar un mărţişor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.