Lozinca "Oradea oraş curat!" se pare că este valabilă doar când autorităţile locale demarează acţiunea de igienizare a întreg teritoriului urbei. În restul anului, depozitările clandestine de gunoi de la marginea străzilor se integrează firesc în peisajul citadin. Aşa stau lucrurile şi pe strada Emilian Mircea Chitul, unde, zilnic, tone de gunoi sunt depozitate ilegal pe spaţiile verzi sau chiar foarte aproape de albia Crişului. Pe strada Emilian Mircea Chitul, din Oradea, cetăţenii de rea-credinţă au transformat spaţiul verde în mini-haldă de gunoi. "Unde este operatorul de salubritate al urbei? De ce inspectorii compartimentului salubritate din cadrul Primăriei Oradea nu se sinchisesc să dea amenzi pentru neexecutarea sarcinilor ce-i revin operatorului de salubritate? Aici, în zona asta, veşnic se întâmplă aşa. Ar trebui luate ceva măsuri. Autorităţile locale ar trebui să amplaseze aici un container sau două, trei coşuri de gunoi stradale. Poate nici un gardian pentru supravegherea zonei nu ar strica", spune Vera Ilie, riverană. Potrivit specialiştilor Direcţiei Tehnice din Primăria Oradea, situaţia existentă pe strada Emilian Mircea Chitul se va putea rezolva dacă cetăţenii îşi vor schimba mentalitatea. "În cursul săptămânii trecute, conform contractului de prestări servicii încheiat de către Primărie cu Penitenciarul Oradea, două grupuri de deţinuţi au salubrizat malurile Crişului pe tronsonul Piaţa Ferdinand - Pod Dacia. Însă, în aceeaşi zi, la câteva ore distanţă, pe malul drept al Crişului Repede, în apropiere de pasarela pietonală din apropierea SC Informatica SA, persoane certate cu bunul simţ s-au gândit că malurile crişului pot fi presărate cu gunoaie. Vrem ca oamenii să gândească altfel. Nu putem să le punem la dispoziţie containere sau un gardian să păzească spaţiile verzi doar pentru că unii cetăţeni ai urbei nu vor să încheie contract cu operatorul de salubritate. În ceea ce priveşte amplasarea unor noi coşuri de gunoi pe raza urbei, acest lucru se va realiza când acestea vor fi achiziţionate", a precizat Andrei Caşotă, inspector în cadrul Serviciului Comunicare, Imagine, Mass-Media.