Ştei - Ultimul clopoţel pentru absolvenţii de la Colegiul Tehnic "Unirea"
Terenul de sport din incinta Colegiului Tehnic "Unirea" Ştei a fost neîncăpător marţi, 24 mai 2011, pentru bunicii, părinţii, prietenii şi colegii care au dorit să fie alături de cei 300 absolvenţi la un moment deosebit de festiv din viaţa lor.
Cu o precizie de metronom, ca în toate activităţile ce se desfăşoară de altfel în instituţa şteiană, la ora 12.00 fix, intonarea imnului Gaudeamus a dat startul unui eveniment aparte în viaţa absolvenţilor şi a celor prezenţi. Moderatorul acestui eveniment, prof. ec. Ioan Mateiaş, directorul adjunct al instituţiei, a urat bun venit numeroasei asistenţe, precum şi tuturor elevilor şi a salutat prezenţa lui Ioan Lucaciu şi Horia Miara, primarul, respectiv viceprimarul oraşului, dar şi prezenţa consilierilor locali. "Dragi absolvenţi, noi am pus doar temelia, voi veţi înălţa, încetul cu încetul, zidurile cunoaşterii. Acum, visurile şi idealurile voastre prind contur şi numai de voi depinde dacă le veţi duce la îndeplinre. De-a lungul celor patru ani de liceu, aţi dovedit că sunteţi capabili să vă îndepliniţi idealurile voastre şi ale părinţilor voştri care, împreună cu noi şi comunitate locală, am contribuit la formarea şi dezvoltatrea personalităţilor voastre. Oriunde veţi merge, dovediţi că sunteţi maturi, că şcoala şi educaţia şi-au pus amprenta pe devenirea voastră şi aduceţi, oriunde vă veţi afla, cinste şi mândrie şcolii noastre", a spus, în cuvântul de deschidere, prof. ing. Voicu Burta, directorul instituţiei. Într-un cadru festiv, au fost nominalizaţi şi premiaţi toţi elevii care au obţinut premii la olimpiadele şcolare, concursurile pe meserii, artistice şi sportive. Astfel, la Faza Naţională, s-au obţinut şapte premii, din care un loc 3 prin Oana Popa - matematică, trei menţiuni la matematică prin Ioana Andreea Mate, Vlad Onica şi Mădălin Balş, două menţiuni la Industrie alimentară prin Cosmina Ioana Jurj şi David Popa. La Faza Judeţeană s-au obţinut 47 de premii, din care 10 locuri întâi, 11 locuri doi, 8 locuri trei şi 18 menţiuni. La alte concursuri extraşcolare, elevii CT "Unirea" au obţinut trei premii, din care locul întâi la Festivalul "Flori de mai" de la Cluj-Napoca prin echipa de dansuri a scolii şi două menţiuni. Şefa de promoţie în acest an a fost eleva Ana Maria Vlaş, din clasa a XII-a A, profil servicii , prof. dirigintă Victoria Rengle, care a absolvit cu nota 10. Ea a predat cheia clasei de acum fostei colege Antonia Tulvan, preşedinta Consiliului Elevilor, din clasa XI-a A, prof. dirigintă Dorina Făt. Sub privirile admirative ale elevilor din cele cinci clase de a opta de la Şcoala "Miron Pompiliu" Ştei, care în curând vor fi absolvenţi, majoritatea dintre ei dorind să urmeze liceul pe băncile C.T. "Unirea", şi-au luat zborul spre înaltul cerului sute de baloane multicolore "anunţând" că o nouă generaţie de "unirişti" doreşte să ducă faima liceului lor pe întinsul patriei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.