Ştei - Repere educaţionale româneşti la Colegiul Naţional "Avram Iancu"
În cadrul Colegiul Naţional "Avram Iancu" din oraşul Ştei s-a derulat, în 14 mai 2011, simpozionul-concurs interjudeţean "Lucian Blaga - spirit european". Acest gen de activitate a oferit cadrul propice pentru un dialog cultural autentic între profesorii preocupaţi de soarta învăţământului românesc şi elevii lor.
Simpozionul s-a adresat cu precădere profesorilor de limba şi literatura română şi profesorilor de filosofie care au avut oportunitatea să abordeze opera blagiană din punct de vedere literar sau filosofic încadrându-se astfel în cele două secţiuni de specialitate: complexitatea universului artistic blagian (literatură) şi omul în viziunea lui Lucian Blaga (filosofie). A treia secţiune a simpozionului, "Management educaţional", a fost deschisă tuturor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, indiferent de specialitate. Aici s-au dezbătut aspecte legate de organizarea, gestionarea şi modernizarea învăţământului românesc. A doua componentă a manifestării - Concursul interjudeţean pe teme literare şi filosofice - a venit ca un răspuns la preocuparea actuală a învăţământului pentru dezvoltarea competenţelor de învăţare centrate pe elev. Concursul adresat acestora, elevi de gimnaziu şi liceu, a urmărit promovarea şi valorizarea elevilor cu un potenţial creativ ridicat. Au fost acordate trei premii, o menţiune şi un premiu special pe fiecare secţiune: literatură şi filosofie. Întreaga activitatea s-a dovedit a fi de succes, bucurându-se de participarea profesorilor şi elevilor reprezentând judeţele Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara, Dâmboviţa, Bihor, Dolj, Constanţa şi Alba. În proiect au fost atraşi mai mulţi parteneri: Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Casa Corpului Didactic Oradea, Centrul Cultural "Lucian Blaga" Sebeş - Casa Memoriala "Lucian Blaga", judeţul Alba, Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor, Casa de Cultură "Miron Pompiliu" Ştei, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România - Filiala Bihor, S.C. ABC PLUS MEDIA S.A. - P.L. Beiuş (NAŢIONAL TV Beiuş), Colegiul Economic "Partenie Cosma" Oradea, Şcoala cu clasele I-VIII Lazuri de Beiuş, Colegiul Naţional "Avram Iancu" Brad, judeţul Hunedoara, Şcoala "Silvania" Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj, Şcoala Uriu Bistriţa-Năsăud. Iniţiatoarele şi coordonatoarele acestui eveniment au fost profesoarele Alina Laza, Inga Rusu, Ioana Pordea şi Florica Creţiu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.