Sala de şedinţe a Primăriei oraşului Ştei a găzduit miercuri, 21 octombrie a.c., lansarea unui proiect internaţional de parteneriat şcolar din cadrul Programului Sectorial Comenius, care se va derula pe o perioadă de doi ani la Grădiniţa cu program prelungit din Ştei.

În acest proiect sunt implicate instituţii de învăţământ din şase ţări: Bulgaria - coordonatoare de proiect, Polonia, Turcia, Islanda, Marea Britanie şi România, finanţarea fiind asigurată de Comisia Europeană. La GPP Ştei echipa implicată în acest proiect este formată din Lucreţia Cearnău, director coordonator de proiect, Eva Pricop, Elena Tuduce, Elena Mane, Marioara Hora, Corina Laza, Anca Purtan, educatoare, şi Alina Laza - profesoară.
În faţa unei numeroase asistenţe, în rândul căreia am remarcat prezenţa prof. Ilie Crăciun, inspector general adjunct, prof. Florin Negruţiu, inspector de specialitate pentru proiecte şi programe comunitare, prof. Cristian Andru, inspector şcolar, din cadrul ISJ Bihor, Lucreţia Cearnău a expus derularea proiectului, iar pe un videoproiector s-au derulat imagini de la prima acţiune care a avut loc în Bulgaria, ţara coordonatoare, în perioada 26 septembrie - 2 octombrie, unde delegaţia şteiană a fost prezentă. Acest proiect urmăreşte prezentarea unor ţări din Europa copiilor, părinţilor, precum şi cadrelor didactice. Se doreşte cunoaşterea patrimoniului istoric şi cultura altor ţări, dar, în acelaşi timp, se păstrează identitatea naţională prin promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor noastre în alte ţări, precum şi dobândirea unor culturi diferite. Următoarea deplasare va avea loc în Polonia, începând cu 15 noiembrie, iar GPP Ştei va fi gazda unui astfel de eveniment în luna aprilie 2010.