Ştei: Au sosit... americanii!
Sala de şedinţe a Primăriei oraşului Ştei a fost miercuri, 6 mai a.c., gazda unei delegaţii americane, compusă din aproximativ 20 de studenţi, condusă de Bill Gothard, preşedintele Institute in Basic Life Principles, împreună cu prof. George Mattix.
Ec. Ioan Lucaciu şi ec. Horia Miara, primarul, respectiv viceprimarul urbei, au urat bun venit oaspeţilor americani, care au sosit împreună cu Radu Ţîrle, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, după care, în prezenţa unei numeroase asistenţe, s-au proiectat videoclipuri cu imagini ale oraşului Ştei şi din împrejurimi. În cuvântul său, Bill Gothard a făcut o expunere despre cauzele accentuate ale stresului la nivel mondial, precum şi câteva remedii de combatere a acestui flagel. Oaspetele şi-a exprimat convingerea că în viitorul apropiat se vor putea realiza câteva proiecte în zona Şteiului, printre care şi un sediu pentru conferinţe cu tematici privind sănătatea şi protecţia socială.
Delegaţia americană a răspuns invitaţiei subcomisarului Remus Indrei, comandantul poliţiei locale, de a vizita sediul instituţiei, pentru ca aceştia să cunoască mai de aproape condiţiile de muncă şi metodele aplicate pentru siguranţa şi liniştea cetăţenilor.
Ec. Radu Aron, directorul Spitalului orăşenesc, s-a dovedit a fi, la rândul său, o gazdă deosebită, prezentând oaspeţilor condiţiile pacienţilor, precum şi proiecte pentru modernizarea şi eficientizarea metodelor în folosul sănătăţii pacienţilor. S-au vizitat, de asemenea, şi cele trei instituţii de învăţământ, CN "Avram Iancu", GRI "Unirea" şi Şcoala cu cls. I-VIII "Miron Pompiliu", unde studenţii de peste ocean au schimbat impresii cu elevii români. La invitaţia preotului Nicolae Bura, delegaţia americană a făcut o vizită la Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice de la Băiţa-Sat, care face parte din Asociaţia socială "Ep. Nicolae Popovici", în colaborare cu Parohia locală, edificiu care se va inaugura în câteva săptămâni. Oaspeţii au fost foarte încântaţi de programul oferit, iar dialogul cu preoţii Mircea Bursaşiu, din Vaşcău, şi Antim Purle, din Ştei, a avut menirea să-i viaţa spirituală a localnicilor.
Într-un cadru festiv, Ansamblul "Doina" Şteiului a susţinut un potpuriu de melodii bihorene, şi, alături de micuţa Marcela Merce, cu vocea ei deosebită, a impresionat spectatorii. La despărţire, delegaţia americană a primit cadouri cu specific ţărănesc, steagul oraşului Ştei, insigne şi buchete de flori.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.