La 11 septembrie 2008 au început lucrările de amenajare a Centrului de dializă din incinta Spitalului Orăşenesc Ştei, pentru ca ieri visul zecilor de pacienţi care treceau prin calvarul cotidian al efectuării dializei, ca unică modalitate de supravieţuire, să devină realitate.

Pe lângă beneficiile de natură strict medicală pentru locuitorii zonei de sud-est a Bihorului, centrul oferă în jur de 25 de locuri de muncă şi creează, totodată, posibilitatea dezvoltării unor afaceri prospere, pe orizontală, pentru investitorii care vor asigura centrului de dializă diversele servicii de care acesta are nevoie. Primarul oraşului Ştei, Ioan Lucaciu, a mulţumit tuturor celor care au dus la bun sfârşit acest ambiţios şi necesar proiect. Singurul parlamentar prezent la inaugurarea Centrului de dializă de la Ştei a fost chiar iniţiatorul acestui proiect, deputatul Cornel Popa, care a ţinut să precizeze că, pentru început, vor beneficia de serviciile centrului de dializă, dotat cu echipamente de ultimă generaţie, în jur de 20 persoane, urmând ca pe viitor numărul acestora să ajungă la 30-40, dacă, din păcate, va fi nevoie, asigurându-se şi transportul pentru bolnavii din zonă, cu două ambulanţe moderne.

Parlamentarul bihorean a mai declarat că acest centru teritorial va creşte confortul pacienţilor care, până acum, iroseau foarte mult din timpul lor, cu transportul la Oradea, de două sau chiar trei ori pe săptămână, ceea ce le transforma viaţa într-un calvar.