De o lună şi jumătate, la etajul clădirii în care funcţionează cabinetul europarlamentar din Oradea al lui Laszlo Tokes este arborat aşa-zisul steag secuiesc. Orădenii nemulţumiţi de această situaţie au sesizat organele de poliţie, însă acestea şi-au declinat competenţa. Poliţia Locală Oradea a precizat că sesizarea primită la sfârşitul săptămânii trecute au transmis-o Prefecturii Bihor.

La mijlocul lunii iunie, filialele bihorene ale Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania şi Partidului Popular Maghiar din Transilvania  au organizat, în faţa cabinetului europarlamentar al lui Laszlo Tokes, o acţiune de protest împotriva "încălcării drepturilor membrilor comunităţii maghiare de a folosi propriile simboluri naţionale". În cadrul acţiunii, europarlamentarul Laszlo Tokes a arborat steagul secuiesc pe balconul cabinetului său europarlamentar. La mai bine de o lună şi jumătate de la acţiune, steagul se află tot acolo. Unul dintre orădenii indignaţi că steagul secuiesc "flutură în voie" la etajul clădirii de pe strada Primăriei în care se află cabinetul europarlamentarului Laszlo Tokes, s-a arătat deranjat de lipsa de reacţie a autorităţilor locale. "Am vorbit personal cu directorul poliţiei locale, care mi-a spus că nu-i de competenţa lor şi mi-a sugerat să sun la Poliţia Municipală, după care m-a "expediat", zicând că are întâlnire cu primarul. Cei de la Poliţia Municipală mi-au zis că cele relatate de mine sunt de competenţa Poliţiei Locale. Oare nimeni din conducerea acestui municipiu nu-şi asumă responsabilitatea respectării legilor româneşti? Cui îi este frică de acest Tokes şi nu iau măsuri împotriva lui? Cine îi face jocurile? De ce are birou de europarlamentar în Oradea, când el reprezintă Ungaria şi nu statul român?", a precizat Pavel Uţă. Poliţia Locală Oradea a precizat că vineri, 1 august, a fost înregistrată o sesizare scrisă cu privire la arborarea steagului secuiesc, însă competenţa a fost delegată către Prefectura Bihor. "Luni, am trimis o adresă către Instituţia Prefectului, care este în măsură să ia o decizie în această problemă. Există un precedent, cel din judeţul Covasna, când Prefectura a somat primăriile să înlăture steagurile secuieşti şi a atacat în instanţa de contencios, care i-a dat câştig de cauză", a menţionat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Oradea, Monica Ambro. Pe de altă parte, Prefectura Bihor a precizat ieri că adresa Poliţiei Locale nu a ajuns încă la instituţia din Parcul Traian.