Statuia va fi inaugurată de Ziua Oraşului - Regina Maria revine la Oradea
Statuia Reginei Maria este mai aproape cu un pas de Oradea. Firma Abed Nego a început de ieri, la solicitarea sculptorului Dumitru Paina, să amenajeze perimetrul din Piaţa Ferdinand, unde se va amplasa viitoarea statuie.
Inaugurarea monumentului dedicat Reginei Maria trebuia să aibă loc în cursul lunii mai a.c., mai exact pe data de 23 mai la împlinirea a 93 de ani de la vizita familiei regale în Oradea anului 1919. Însă, campania electorală, respectiv programul Casei Regale au dus la amânarea dezvelirii monumentului, până luna viitoare, în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Oradiei, ce se sărbătoreşte pe 12 octombrie. Realizarea statuii Reginei Maria a făcut obiectul unui concurs de idei. Iniţial, a fost desemnată ca şi câştigătoare lucrarea unui sculptor orădean, după care, Consiliul Local Oradea a decis ca modelul ales să fie cel al sculptorului arădean Dumitru Paina. Statuia a fost turnată în bronz şi o reprezintă pe regină cu un sul în mână. Ieri, firma Abed Nego, angajată de sculptor a descins în Piaţa Ferdinand pentru a demara procedurile de amenajare a perimetrului. Pentru început s-au făcut câteva măsurători, au fost efectuate săpături pentru radierul de 4,60X4,60 m. Radierul, la fel ca şi soclul ce va avea o înălţime de 2 m, vor fi realizate din beton armat. Conform proiectului, soclul va fi la rândul său îmbăcat de sculptor cu imagini reprezentative din viaţa Reginei Maria. „În două săptămâni vom realiza radierul şi soclul din beton armat", ne-a declarat Cristian Bocşan, şef punct lucru în cadrul Abed Nego.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.