Statuia lui Brătianu blocată de Ministerul Culturii - Îi deranjează vulturul
Deşi statuia lui Ion I.C. Brătianu ar fi trebuit inaugurată în data de 20 august, la aniversarea naşterii marelui om politic liberal, aceasta nu a fost încă turnată, din cauză că Ministerul Culturii nu şi-a dat acordul pentru construcţia monumentului. Potrivit primarului Ilie Bolojan, municipalităţii i s-a cerut să elimine „elementul zoomorf" (vulturul cu aripi deschise - n.r.) din grupul statuar, pe motiv că sunt prea mulţi vulturi pe statuile din România. „le-am explicat că în Oradea nu sunt vulturi, dar degeaba", a menţionat primarul, adăugând că nu renunţă la monument, ci va merge la Ministerul Culturii pentru a prezenta punctul de vedere al municipalităţii.
Reamintim că pentru alegerea modelului statuii lui Ion I.C. Brătianu a fost nevoie de două sesiuni a concursului de idei, după ce în prima, desfăşurată în luna septembrie a anului trecut, nu a fost desemnat niciun câştigător. În cea de-a doua sesiune, desfăşurată la sfârşitul lunii ianuarie, câştigător a fost desemnat modelul propus de Radu Ciobanu, din Satu Mare. Pentru realizarea statuii au fost înregistrate douăzeci și două de lucrări, din care două au participat și la prima sesiune. Criteriile care au stat la baza jurizării au fost: încadrarea în tema de concurs, originalitatea demersului artistic, mesajul transmis și posibilitatea celei mai bune încadrări în ambient. Comisia a decis că pe primele trei locuri s-au situat următoarele lucrări: locul I a fost obţinut de lucrarea lui Radu Ciobanu, din Satu Mare (695 de puncte) - premiu, echivalentul în lei la cursul de azi al sumei de 2.000 euro, impozabili; locul II - lucrarea lui Gheorghe Tănase din București (598 de puncte) - premiu, echivalentul în lei la cursul de azi al sumei de 1.500 euro, impozabili; locul III - lucrarea lui Marius Mureșan din Recea, jud. Maramureș (565 de puncte) - premiu, echivalentul în lei la cursul de azi al sumei de 1.000 euro, impozabili. Decizia finală le-a revenit însă consilierilor locali, care au mers pe mâna Comisiei, alegând tot lucrarea lui Radu Ciobanu. Până la data de 31 iulie 2015 trebuia să aibă loc turnarea în bronz a statuii și realizarea ansamblului (soclului), pentru a putea fi inaugurată pe data de 20 august, ziua în care s-a născut Ion I.C. Brătianu. Statuia trebuia amplasată în Parcul Ion I.C. Brătianu, în zona mediană, adiacent cu Aleea Ștrandului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.