Start competiţional la bazinul olimpic
Mult aşteptatul eveniment sportiv, Campionatul European de Polo Juniori, va debuta azi, la Bazinul Olimpic din cadrul Ştrandului Municipal Oradea. Ieri, în prezenţa oficialităţilor străine şi a celor locale a avut loc inaugurarea oficială a complexului, urmând ca de azi, de la ora 9.00, aici să se poată desfăşura primele meciuri.
Emoţiile legate de finalizarea lucrărilor şi de asigurarea tuturor condiţiilor de desfăşurare în bune condiţii a unei competiţii de o astfel de anvergură au durat până în ultima zi. Doar presiunea debutului acestui eveniment sportiv au făcut ca firmele implicate în lucrările de construcţie şi amenajare a complexului să finalizeze la timp, pe ultima sută de metri, lucrările. În mod normal, întreaga lucrare trebuia predată încă de pe data de 15 iunie, dar cum suntem obişnuiţi cu bunăvoinţa municipalităţii locale şi cu impertinenţa şi lentoarea constructorilor, lucrările au fost finalizate cu o întârziere de o lună. Aşa că, în timp ce primele echipe străine sosite la Oradea se antrenau la bazin, muncitorii încă mai lucrau la ultimele finisaje. Prima etapă care a debutat în 2004 şi a vizat construirea efectivă a bazinului de înot a însemnat cheltuirea de la bugetul local a 4,6 milioane RON, iar din acest an alte 10,6 milioane RON au fost alocaţi pentru realizarea unei clădiri, a tribunelor şi pentru acoperirea bazinului. Pentru buna desfăşurare a Campionatului European a fost necesar construirea unei clădiri anexă, care cuprinde la parter vestiarele jucătorilor, grupurile sanitare, cabinetul anti-doping, iar la etaj sală de transmisii sportive şi a unei săli de conferinţe. De asemenea, au fost amenajate tribunele cu o capacitate de 915 locuri. Pentru aceste lucrări de construcţii au fost decontate de la bugetul local 5 milioane RON, la care s-au adăugat cheltuielile pentru achiziţionarea de echipamente sportive, cum ar fi porţile, pasarelă arbitri, careu polo etc, care se ridică la peste 95.000 RON. De asemenea, pentru mobilarea vestiarelor şi a sălilor de conferinţe sau a cabinetului medical s-au cheltuit alţi 500.000 RON. În plus, echipamentele electronice şi informatice (hard şi soft) au costat alte aproape 120.000 RON. În aceste condiţii, până la finalul anului, când se va finaliza şi acoperirea Bazinului Olimpic, municipalitatea orădeană va cheltui aproape 16 milioane RON.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.