Stârci morţi în colonia de la Rădvani
Ca urmare a controlului efectuat în Rezervaţia Naturală Colonia de Păsări din pădurea Rădvani de către consilierii din cadrul Compartimentului Protecţia Naturii a APM Bihor, au fost observaţi doi stârci morţi, unul dintre ei fiind devorat de vulpe, iar celălalt, decapitat.
Specialiştii presupun că acesta din urmă ar fi fost ucis de către o fiinţă umană, deoarece niciun animal nu îşi decapitează prada după care o abandonează. De asemenea, exemplarul a prezentat şi o plagă circulară în jurul pieptului produs prin împuşcare, dar din păcate făptaşul nu a putut fi identificat. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, sunt interzise activităţile ce pot genera un impact negativ asupra acestor specii şi a habitatelor naturale pentru care au fost desemnate.
În acelaşi timp, este interzisă orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.