Sprijin pentru bătrânii fără posibilităţi
Vârstnicii care nu se pot întreţine singuri ar putea primi o sumă reprezentând prestaţie de dependenţă, cu 50 la sută mai mare decât salariul minim brut pe economie, potrivit unui proiect de lege privind protecţia drepturilor persoanelor vârstnice, aflat în dezbatere pe site-ul Ministerului Muncii.
Pentru persoanele de vârsta a treia dependente şi care au nevoie de servicii de îngrijire de lungă durată vor putea fi acordate prestaţii de dependenţă. În proiectul de lege se menţionează că valoarea maximă a prestaţiei de dependenţă este de 400 lei/lună pentru fiecare persoană dependentă. Pe de altă parte, cei care solicită îngrijire instituţionalizată trebuie să achite o contribuţie lunară de întreţinere, stabilită pe baza costului mediu lunar de întreţinere. Contribuţia pentru persoanele vârstnice îngrijite în centrele rezidenţiale publice nu poate fi însă mai mare de 60% din veniturile personale lunare, potrivit proiectului de lege.
Nevoile persoanelor vârstnice dependente sunt evaluate de către o comisie aflată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, planul individualizat de asistenţă şi îngrijire şi tipurile de servicii de îngrijire trebuind stabilite cu acordul persoanei beneficiare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.