Sprijin financiar acordat gratuit, din fonduri publice, producătorilor agricoli
Cinci minute despre...
* Interlocutor, drd. ing. Florian PAVEL - director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bihor
- O primă lămurire vă solicit, domnule director: ce este acest fond public şi în ce condiţii pot beneficia producătorii agricoli de sprijin financiar din acest fond public?
- Fondul public sau fondurile publice se acordă din bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, pentru anul 2004. Reprezintă o anumită sumă limitată, la nivel naţional, din care se acordă, gratuit, sprijin financiar producătorilor agricoli. Dar nu oricui şi oricum. Beneficiarii sunt cei care iau un credit agricol pentru producţie - conform prevederilor Legii nr. 150/2003 - şi care rambursează creditele şi plătesc dobânzile aferente, la termenele scadente prevăzute în contractul de împrumut.
- Cât de mare poate fi suma acordată, gratuit, din fondurile publice?
- Suma poate reprezenta 10-15 la sută din volumul creditului agricol pentru producţie, pe care l-a luat producătorul agricol. Aceste procente sunt specificate în lista cuprinzând nivelul fondurilor publice ce se acordă în anul 2004, pentru fiecare cultură, plantaţie şi specie de animale, listă-anexă la H.G. nr. 981/2003 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 610/28 august 2003.
- Şi cine sunt potenţialii beneficiari?
- Producătorii agricoli (persoane fizice şi juridice) care exploatează, în condiţiile legii, terenuri agricole sau efective de animale în scopul obţinerii producţiei agricole destinate comercializării; persoanele fizice şi juridice autorizate care deţin tehnica şi specializarea în executarea de servicii pentru obţinerea producţiei agricole; categoriile de integratori, stabilite de Ministerul Agriculturii, care administrează şi procesează producţia agricolă, conform obligaţiilor asumate prin contractele încheiate cu producătorii agricoli.
- De ce un asemenea sprijin financiar nerambursabil se acordă abia din anul 2004, nu începând de acum?
- Mecanismul este simplu: pentru a beneficia de fonduri publice, trebuie, în primă fază, să contractezi, de la bănci, credite agricole pentru producţie, începând din această toamnă, credite ce urmează a fi rambursate în maximum 360 de zile (conform Legii 150/2003). Deci, abia în anul 2004 se pot rambursa aceste credite, când, atunci, în 2004, poţi beneficia de sprijin financiar gratuit, sprijin financiar reprezentând, valoric, 10-15% din volumul creditului agricol amintit.
- Concluzia?
- Pentru a beneficia de sprijin financiar din fonduri publice (conform H.G. 981/2003), cei care intră sub incidenţa acestor prevederi trebuie să depună, la D.A.D.R. Bihor, o cerere-tip însoţită de documentele privind utilizarea şi rambursarea creditului agricol contractat de la bănci. În ordinea depunerii cererilor (avizate) aşa se va face şi finanţarea solicitantului. Pentru orice alte lămuriri cei interesaţi se pot adresa Direcţiei agricole (telefon 41-67-22 sau 0745/53-25-25).
- Vă mulţumesc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.