Orăşelul Copilor revine cu o ofertă bogată de cursuri şi activităţi educative destinate celor mici.

Astfel, începând cu luna noiembrie, la cursurile actuale de şah, pictură şi limba engleză se adaugă o gamă diversificată de cursuri, unele în premieră, altele reluate sub o formă mai atractivă şi cu un conţinut mai bogat, iar altele desfăşurate gratuit pentru cei dornici de mişcare. Astfel, în colaborare cu societatea Qualibra - centru pentru programe educaţionale, Orăşelul Copiilor va organiza următoarele categorii de cursuri: cursul de dans (modern, de societate, ritmic, popular), cursul de creaţie şi pictură, cursul de limbă germană, cursul de teatru şi actorie, cursul de canto, cursuri gratuite de karate tradiţional şi karate sportiv, curs de consiliere şi logopedie. Mai multe informaţii despre cursuri se găsesc pe site-ul Primăriei Oradea, www.oradea.ro.