Spitalul Judeţean a fost dotat cu aparatură de nivel european - Aparate inteligente pentru ocrotirea vieţii
La Spitalul Judeţean au fost prezentate ieri toate aparatele medicale achiziţionate în cadrul proiectului Biharmed, cel mai important lucru fiind, aşa cum medicii au afirmat, consultările reciproce, pe diferite cazuri, care se pot acum face între medicii de la spitalele din Debrecen şi cei de la Oradea. „Împreună cu doctorii din Ungaria urmărim anumite cazuri şi ne consultăm reciproc cu privire la mijloacele de acţiune pe care le folosim în tratarea anumitor cazuri. În această situaţie putem vedea cum acţionează colegii din Ungaria şi ei pot vedea măsurile pe care le luăm noi, astfel încât să eficientizăm modul în care pot fi tratate anumite cazuri", a explicat medicul Gheorghe Farago.
Deja au fost salvate câteva vieţi
Proiectul prin care s-au obţinut toate aceste aparate a fost început în 2008 de Consiliul Judeţean Bihor, avându-l ca manager de proiect pe Szabo Odon, şi a fost apoi sprijinit de Primăria Oradea. „Le mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat pentru ducerea la bun sfârşit a acestui proiect, dar greul abia acum începe. Faptul că avem aparate performante nu este suficient. Va trebui să ne ocupăm de pregătirea personalului medical în aşa fel încât să putem folosi la potenţial maxim această aparatură şi să salvăm vieţile pacienţilor. Deja acest lucru s-a produs, pentru că în cazul multor orădeni, am redus la maxim timpul de diagnosticare, ei ajungând mai repede pe mesele de operaţii, ceea ce, în multe cazuri, le-a salvat viaţa", a explicat doctoriţa Carmen Pantiş. Proiectul „Bihor Counties' Health Care Contribution", a avut o valoare de 2,133 milioane euro, cel mai scump aparat fiind computerul tomograf, care a costat 460 de mii de euro şi s-a derulat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Romania 2007-2013, fiind cofinanţat de Uniunea Europeană. Parteneri în cadrul lui au fost Centrul Medical de Servicii Ambulatorii Debreţin, Spitalul Kenezy, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix. Prin intermediul acestuia, Spitalul Judeţean din Oradea a achiziţionat un aparat tomograf nou, un aparat Dexa, o masă de operaţii cu extensie ortopedică şi un aparat RX cu braţ C. În cadrul aceluiaşi proiect, Spitalul de Recuperare din Băile Felix a fost dotat cu un aparat Lokomat (unic în România), folosit pentru echilibrarea locomoţiei, iar Spitalul Kenezy din Ungaria a beneficiat de un aparat RMN.



Am fost in spitalele; Cimpulung-Moldovenesc, Judetean Suceava, Ortopedic Cluj= Ethiopia. Doamne ocroteste Romania si poporul ei.
Am fost in spitalele; Cimpulung-Moldovenesc, Judetean Suceava, Ortopedic Cluj= Ethiopia. Doamne ocroteste Romania si poporul ei.
Acum ungurii nu sunt bozgori?
Ne bucuram, noi pacientii, ca spitalele vor fi dotate cu aparatura inteligenta dar ar mai trebui lucrat ceva si la mentalitatile medicilor si asistentelor care te trateaza cu indifirenta chiar cu obraznicie atunci cand nu le pui nimic in buzunar...mai multa omenie si grija nu ar strica intr-o meserie unde ai de a face cu oameni bolnavi ...sau sa ne bazam doar pe aparatele inteligente?