Spitalele, transformate în fundaţie, respectiv societate comercială
Noul manager interimar al Spitalului Judeţean, Gheorghe Carp, a anunţat că municipalitatea intenţionează, pe baza noii legi a Sănătăţii, să transforme unul dintre spitalele orădene în societate comercială, iar celălalt, în fundaţie, pentru a putea implementa ulterior soluţia cea mai potrivită. Potrivit lui Carp, organizarea unui spital ca fundaţie are avantajul că nu plăteşte TVA, dar şi dezavantajul de a i se îngrădi libertatea de mişcare. Pe de altă parte, acesta susţine că organizarea unui spital ca societate comercială are avantajul de a putea dezvolta servicii mult mai uşor, dar are dezavantajul că trebuie să plătească TVA. "Vom amplica ambele variante, astfel încât un spital va funcţiona ca fundaţie, iar altul, ca societate comercială. După un an vom trage linie şi vom vedea care model se potriveşte mai bine pentru Oradea", a afirmat fostul viceprimar al Oradiei, fără să menţioneze care dintre cele două spitale va deveni societate comercială şi care fundaţie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.