O clipă de neatenție și o oprire de câteva minute s-ar fi putut transforma într-o pierdere greu de recuperat pentru o femeie care, împreună cu nepoata sa, a făcut un popas în apropierea unei păduri din zona Băile Felix. Femeia avea asupra sa geanta în care se aflau bani și documente, însă, fără să-și dea seama, a lăsat-o pe capota din spatele mașinii.

Cele două au coborât din autoturism și au făcut câțiva pași prin pădure. La întoarcere, s-au urcat în mașină și și-au continuat drumul, fără să observe că geanta fusese uitată în urmă. Abia când a ajuns în Oșorhei, comună în care femeia locuiește, și-a dat seama că geanta lipsește. În geantă se aflau bani, aproape 4.000 de lei și acte importante, atât ale nepoatei, cât și ale șoferiței. Deși fiul femeii s-a întors în parcarea de lângă pădure, cu speranța că va găsi măcar actele celor două, geanta nu a mai fost de găsit. În scurt timp, însă, posesoarea bunurilor a fost sunată de polițiștii din Băile Felix, care o anunțau că poșeta fusese recuperată.

Ce se întâmplase între timp? Un autoturism a oprit în parcarea de la marginea drumului, observând, cel mai probabil, geanta femeii. O persoană a coborât din mașină, a luat poșeta și a plecat. Fără să știe, însă, că toată scena fusese observată de un alt participant la trafic. Șoferul care circula în spatele autoturismului a încetinit și a surprins totul cu ajutorul camerei de bord. Imaginile s-au dovedit extrem de utile. Camera surprinsese autoturismul, numărul de înmatriculare și persoana care luase geanta. Șoferul a transmis imaginile polițiștilor, iar acestea au oferit anchetatorilor toate informațiile pentru identificarea rapidă a autorului.

„La data de 20 august a.c., polițiștii Stațiunii Băile Felix au efectuat verificări cu privire la o poșetă pierdută de o femeie, în zona DN 76. În urma verificărilor efectuate, la scurt timp, polițiștii au identificat persoana care găsise bunurile și au luat legătura cu aceasta, iar poșeta, în care se aflau documente, bani și alte bunuri personale, a fost recuperată. În aceeași zi, bunurile recuperate au fost restituite proprietarei”, a transmis comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Pentru bihoreancă, întâmplarea s-a încheiat într-un mod fericit, dar ceea ce a impresionat-o cel mai mult a fost reacția celor care au făcut posibilă recuperarea bunurilor.

„Doresc să îi mulțumesc șoferului care a observat ce se întâmplă și a avut spirit civic, a păstrat imaginile surprinse de camera de bord și le-a pus la dispoziția poliției. Mulțumiri polițiștilor din Băile Felix pentru promptitudine, eficiență și implicare, dar și pentru faptul că au tratat situația cu seriozitate și au acționat rapid. Datorită lor, am recuperat geanta cu toți banii și toate actele”, este mesajul femeii.

Foto: arhivă