Spinuş - Sub traficul greu, comuna îşi urmează drumul drept
Localitatea Spinuş, centrul comunei cu acelaşi nume, este cu siguranţă una dintre cele mai greu încercate aşezări bihorene, din cauza infernalului trafic al marilor basculante, participante la construcţia autostrăzii Borş-Braşov.
Deşi lucrările durează deja de ani buni, ele sunt încă foarte departe de finalizare, iar calvarul localnicilor pare fără sfârşit. Preluând frâiele comunei în calitate de nou primar, în acest an, dl Gheorghe Creţ caută să-şi ţese covorul treburilor obşteşti şi edilitar-gospodăreşti cu calmul, chibzuinţa şi înţelepciunea conducătorului de unitate administrativ-teritorială, care înţelege că, oricare ar fi dificultăţile şi opreliştile, viaţa comunităţii trebuie să meargă înainte, iar el trebuie să-i asigure drumul drept. "Consider că drumul meu şi al comunităţii pe care o conduc este format din obiective şi lucrări ce trebuie împlinite. În prezent, beneficiind de fondurile necesare, ne aflăm în faza finalizării modernizării drumului comunal Spinuş-Nădar, de 2,2 km, până la intersecţia cu DN Oradea-Marghita. O altă lucrare de mare interes cetăţenesc asupra căreia ne concentrăm eforturile este realizarea unei pieţe în centrul de comună. Avem convingerea că aceasta este aşteptată cu nerăbdare de întreaga obşte", crede primarul Creţ. Din păcate, comuna Spinuş nu dispune de ceea ce s-ar putea numi un centru civic. Cu toate acestea, Gheorghe Creţ a luat înţeleapta măsură de a crea o parcare în faţa Primăriei şi totodată de a pava cu dale intrarea şi incinta Primăriei, schimbând astfel aspectul instituţiei. O altă lucrare - crearea unui parc nou - este în execuţie în satul Sălişte, concomitent cu pietruiri de străzi şi trotuare în toată comuna. O problemă complexă, căreia trebuie să i se afle o rezolvare cât mai urgentă, este cea a alimentării cu apă. În acest scop, Primăriile Spinuş, Derna şi Sârbi sunt în curs de a perfecta o asociere în scopul realizării studiilor de fezabilitate necesare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.