Speranţa mai mocneşte la Băiţa - Bunăvestire din Hong Kong la mina de cupru
Interesul pentru Mina Băiţa a ajuns tocmai la antipozi, după ce mai mult de un an a fost lăsată de izbelişte, pentru că nu era profitabilă. Investitori din Extremul Orient cu baza în Hong Kong şi-au manifestat interesul pentru a achiziţiona în totalitate părţile sociale deţinute de Olservmin, plata datoriilor, reangajarea a cel puţin 100 de mineri şi reluarea producţiei. În două adrese consecutive, din 18 martie şi 25 martie, investitorul şi-a exprimat intenţiile faţă de mina Băiţa.
Nick Cremin, director de dezvoltare şi investiţii pentru Orientul Îndepărtat şi Pacific (The Far Est and Pacific Investments - FEPI), a transmis un comunicat în care exprimă intenţia firmei pe care o reprezintă de a achiziţiona mina de cupru de la Băiţa şi societatea Mineral Mining, deţinătoarea licenţei de exploatare. Prin intermediul firmei Siberia Clearing Limited, firmă înregistrată în Geneva (Elveţia) şi aparţinând grupului de firme cu rădăcinile în Hong Kong, investitorii de la antipozi susţin că au ajuns la un acord cu administratorul judiciar de la Mineral Mining pentru plata tuturor creditorilor şi scoaterea firmei din insolvenţă, „inclusiv pentru achitarea salariilor neplătite către mineri". „Toate datoriile acumulate vor fi plătite de Siberia, în plus, cu efect imediat, va prelua costurile de întreţinere a minei până la finalizarea tranzacţiei", se arată în comunicatul din 18 martie. Investitorii din celălalt capăt al planetei acţionează prin intermediul mai multor firme. Astfel, FEPI şi Siberia Clearing ar face parte dintr-un grup de firme Interfox din Hong Kong, specializate în tranzacţii de resurse naturale. FEPI a făcut ulterior un acord cu compania minieră australiană El Dore Mining, pentru ca acestea să preia aspectele operaţionale ale minei. Acest lucru va însemna că El Dore va prelua controlul firmei Siberia Clearing, în timp ce FEPI va primi o participaţie de proprietate în El Dore Mining. Preşedintele şi CEO al FEPI, Max Renard, explică: „Această tranzacţie este doar un prim pas în planurile noastre, mult mai ambiţioase, pentru România şi industria minieră. Există mai multe active care pot fi aduse înapoi la viaţă, prin noi investiţii şi introducerea tehnologiei moderne. Vrem să jucăm un rol în renaşterea industriei miniere româneşti, care ar conduce la (re)ocuparea forţei de muncă prin angajarea unui număr mare de mineri şi, ca rezultat, o creştere economică pentru regiuni întregi."
Al doilea pas
Investitorii s-au mişcat rapid, în al doilea comunicat transmis ieri susţinând că a fost efectuată o primă plată în contul datoriilor Mineral Mining. „Noul proprietar al minei de cupru Băiţa, Siberia Clearing (Geneva) Limited, controlată de Extremul Orient & Pacific Inc. Investiţii (FEPI), are plăcerea să anunţe că prima plată a fost efectuată în contul Mineral Mining SRL, pentru a acoperi cheltuielile de exploatare a minei şi plata salariilor muncitorilor, încă neachitate de către foştii proprietari", se arată în comunicat. „Acesta este un mare pas înainte", a anunţat Max Renard, preşedintele FEPI, „iar următorul pas va fi şi mai mare, prin plata tuturor creditorilor. În acest fel putem porni mina de la Băiţa ca o tabula rasa." Investitorii spun că au adus specialişti în minerit din Australia pentru a întocmi o expertiză şi un plan de finanţare pentru a repune mina în producţie, intenţionând să ajungă la 200.000 de tone minereu extras pe an. Renard susţine că planurile investitorilor nu se opresc aici, având alte proiecte pe care vor să le dezvolte în Transilvania.
Lichidatorul judiciar Carmen Demian ne-a confirmat stadiul avansat al negocierilor cu investitorii străini. „A fost încheiat un contract cu domnul Max Renard, dânşii au spus că vor plăti toate datoriile şi vor achita salariile curente ale minerilor. Aşteptăm să vedem cum se vor materializa toate aceste aspecte. Deoarece este vorba de o tranzacţie în curs, ea este supusă unor clauze de confidenţialitate. Deocamdată pot să vă spun că nu au intrat încă banii în cont", ne-a declarat lichidatorul Mineral Mining, care a intrat anul trecut în procedură de insolvenţă, din cauza unor datorii de peste 1,5 milioane de euro. Carmen Demian a confirmat că experţii australieni au fost la Băiţa şi urmează să mai vină în Bihor pentru a evalua mina, zăcământul şi pentru a face planurile reluării producţiei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.