Speologii şi salvamontiştii, de la duel la colaborare
Diferenţele de puncte de vedere şi disputele care durează de ceva vreme între salvamontişti şi speologi converg acum spre o colaborare. Iniţiativa, care aparţine salvamontiştilor, se va realiza, probabil, sub forma unui acord de parteneriat între Serviciul Public Salvamont Bihor, reprezentat de Consiliul Judeţean, şi Corpul Român Salvaspeo (CORSA), prin Federaţia Română de Speologie.
"O salvare din subteran trebuie făcută doar de către salvatori din peşteri"
Cu toate că nu există un cadru legal privind salvările din subteran de pe teritoriul românesc, din punctul de vedere al speologilor, o salvare din subteran trebuie făcută doar de persoane specializate, de salvatori din peşteri. "Salvamontiştii au numeroase acţiuni conexe: căţărări, escaladă, schi, trasee montane şi atunci cum să mai acopere şi partea de speologie? Doar 3% dintre aceştia fac şi speologie, în timp ce noi ne ocupăm doar de acest domeniu", a afirmat Ionuţ Laţcu, preşedintele Corpului Român Salvaspeo (CORSA), care este de părere că atribuţiile salvamontiştilor trebuie să înceapă după ce accidentatul este adus la ieşirea din peşteră. "Fiecare ar trebui să-şi vadă de treaba lui, salvamontiştii cu partea de exterior, iar noi cu partea de subteran, dar, desigur, trebuie să existe o colaborare între cele două echipaje de intervenţie", a mai spus Ionuţ Laţcu. Preşedintele CORSA (formaţiune care a luat fiinţă în urmă cu trei ani) consideră că este necesară o bună organizare în cazul unei intervenţii comune, dar nu în sensul ca una dintre echipe să fie subordonată celeilalte. Ionuţ Laţcu s-a arătat nemulţumit de faptul că propunerea unui acord de colaborare, din partea salvamontiştilor orădeni, cuprinde un punct în care este stipulată coordonarea intervenţiilor de către salvamontişti. Preşedintele CORSA a mai afirmat că atât el, cât şi colegii săi vor încerca să negocieze: "Sunt de acord ca acest protocol să fie pus în aplicare, dar dorim ca intervenţiile să nu fie coordonate de Salvamont", a precizat Ionuţ Laţcu.
"Legea ne obligă să intervenim şi în subteran"
Salvamont Bihor a fost înfiinţat, potrivit lui Pinter Istvan, membru în Formaţiunea Salvamont Oradea, în 1995 (cu toate că a existat şi înainte în altă structură), iar ca Serviciu Public, doi ani mai târziu. "De atunci au trecut 9 ani. Unde era CORSA pe atunci? Nicăieri. E adevărat că legislaţia română, în stadiul în care se află acum, nu face o distincţie clară între intervenţiile de salvare în peşteri sau la suprafaţă. Legea prevede ca atribuţii ale salvamontiştilor în termeni generali, acţiunile de salvare din zonele montane. Dar noi, datorită specificului zonei în care ne aflăm, suntem obligaţi prin lege să acţionăm şi în subteran. Pe CORSA nu o obligă nimeni să facă acest lucru. Pe noi, da. Întrucât, dacă în urma unui accident, apare o chestiune juridică, nu CORSA, ci noi va trebui să ne asumăm responsabilitatea. Este, deci, firesc ca intervenţiile să fie coordonate de salvamontişti", a explicat Pinter Istvan.
Sursa citată a mai precizat că, de altfel, cel puţin 50% dintre salvamontiştii bihoreni (adică 15 persoane) sunt antrenaţi şi deţin experienţă privind intervenţiile de salvare din subteran. "De altfel, printre stagiile anuale de pregătire organizate de salvamontişti, se numără şi cele de subteran", a precizat Pinter Istvan.
Bani insuficienţi pentru dotarea cabanelor
În altă ordine de idei, dacă numărul accidentelor produse în subteran sunt foarte puţine, în acest an producându-se unul singur în Bihor, în zonele montane din judeţul nostru se produc aproximativ 40-50 accidente în decursul unui an.
Cât priveşte dotarea cabanelor din punctele Salvamont situate în zonele montane bihorene, care intră în atribuţiile SP Salvamont, Pinter Istvan ne-a precizat că banii nu au fost suficienţi pentru aşa ceva. "Ne-am orientat spre priorităţi, cum ar fi dotarea cu echipament şi şcolarizare. Oricum, nu există un termen pentru dotarea cabanelor, dar avem în derulare un astfel de proiect, care se va materializa în anul următor", a adăugat Pinter Istvan.
Acord de parteneriat
În ceea ce priveşte acordul de parteneriat propus de membrii Salvamont, acesta se vrea punctul de pornire a unei colaborări, pentru îmbunătăţirea condiţiilor generale de intervenţie în cazul accidentelor montane subterane, precum şi pentru stabilirea clară a responsabilităţilor în intervenţiile din peşteri şi avene. "Activitatea de salvare din subteran este o acţiune complexă care nu ţine seama de orgolii şi păreri personale. Este vorba de salvarea de vieţi omeneşti. Şi apoi, Salvamont are nevoie de CORSA, iar CORSA are nevoie de Salvamont, pentru a întări puterea şi unitatea de acţiune în operaţiunile de salvare", este de părere preşedintele Federaţiei Române de Speologie (FRS) Viorel Lascu, care a mai spus că acordul, care a primit deja girul Adunării Generale a FRS, va fi semnat de către conducerea Consiliului Judeţean Bihor (care finanţează SP Salvamont) şi de către cea a FRS (căreia îi este subordonată CORSA). Rămâne de văzut cum va fi pus în aplicare acordul de parteneriat dintre cele două formaţiuni.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.