Spectacole de teatru, la Toamna orădeană
Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat Oradea prezintă azi, 13 octombrie, şi mâine, 14 octombrie, de la ora 19.00, în faţa Teatrului de Stat, cea de-a doua premieră a stagiunii 2007-2008 - spectacolul de stradă - "Iubire de clovn", spectacol conceput şi regizat de către actorul Daniel Vulcu. Decorurile şi costumele poartă semnătura scenografei Oana Cernea. De asemenea, mâine seară, de la ora 20.30, iubitorii de teatru sunt invitaţi în sala Studio, pentru a viziona o nouă premieră a stagiunii 2007/2008, spectacolul "Duminica oamenii n-au porecle", de Marin Sorescu.
Spectacolul "Iubire de clovn" reprezintă primul spectacol în cadrul unui proiect mai amplu al Teatrului de Stat Oradea, intitulat "Teatrul în mişcare". Acest proiect include un număr de patru spectacole care se vor realiza pe parcursul a două stagiuni. "Iubire de clovn" este primul spectacol de stradă realizat de către Trupa "Iosif Vulcan". În distribuţie se vor regăsi tinerii actori orădeni: Corina Cernea, Adela Lazăr, Mihaela Gherdan, Sebastian Lupu, Alexandru Rusu, Sorin Ionescu, Igor Lungu, dar şi experimentatul Daniel Vulcu, cel care a realizat şi regia artistică. Manifestarea face parte din acţiunile înscrise pe agenda Toamnei orădene. De asemenea, duminică seara, de la ora 20.30, iubitorii de teatru sunt invitaţi în sala Studio, pentru a viziona o nouă premieră a stagiunii 2007/2008, spectacolul "Duminica oamenii n-au porecle", de Marin Sorescu, regia, interpretarea şi scenografia: Petre Panait. Scenariul: Petre Panait şi Elisabeta Pop. Muzica este semnată de Tudor Gheorghe, pe versuri din "La lilieci", de Marin Sorescu. Următoarea reprezentaţie a acestui spectacol va avea loc în data de 21 octombrie 2007, la ora 18.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.